Livin la vida loca

Restaurantul ofera o vedere clara asupra orasului datorita sistemului de ferestre conceput in asa fel cat aceasta zona sa fie puternic luminata in contrast cu receptia. Meniurile variaza in functie de zilele saptamanii, oferindu-le clientilor diversitate din punct de vedere culinar. Se afla la cel de-al patrulea etaj.

Livin la vida loca

Joined: March 20th, 2017, 1:22 pm

July 15th, 2017, 11:28 am #1

    Activitatea sa nu fusese atat de sonora in ultima vreme si asta insemna ca trebuia sa rupa cumva bariera. O petrecere insemna pe de-o parte o astfel de deschidere, dar si un risc urias pe care nu stia daca poate sa si-l asume fara sa se aleaga cu problemele de rigoare. Era totusi o femeie increzatoare si incerca sa nu se lege de detaliile marunte. Nu de data asta. Restaurantul fusese reorganizat in asa fel cat spatiul sa permita formarea naturala a unui ring de dans. Mobila asemanatoare cu cea din receptie a terasei fusese de asemenea schimbata temporar cu ceva mai viu, canapele imbracate in piele rosie, fotolii in acelasi ton si asa mai departe. Luminile care delimitau spatiul propriu zis capatasera culori neon, luminand zonele unde se aflau bauturile spumoase. Intimitatea era asigurata totusi de portiunile incetosate chiar daca la fiecare pas te puteai lovi de cate un angajat, imbracat la patru ace intr-o uniforma corespunzatoare tematicii alese de Olya atat in restaurantul propriu zis cat si in terasa legata de acesta. Cele doua spatii pareau suficiente cat sa nu se simta aglomeratia. In colturile mai putin luminate se aflau garzile pregatite sa medieze sau sa opreasca orice conflict ce s-ar fi putut isca pe parcursul petrecerii.

    Olya arata total diferit fata de stilul sau obisnuit. Culorile pastelate pentru care opta se transformasera intr-o rochie rosie extrem de mulata si intr-o pereche de pantofi negri care o faceau sa para si mai inalta decat de obicei. Camerele sale erau ferite de orice agitatie, dar ticaitul ceasului ii aminti ca trebuie sa ia parte la propriul eveniment. Pasi lent spre lift, asteptand ca respiratia sa ia un ritm normal si privirea sa i se limpezeasca. Fumase un pachet de tigari intr-o ora si simtea cum corpul i se revolta in cel mai neplacut mod posibil. Isi verifica telefonul pentru mesajele din partea pazei si apoi ceasul de la mana. Se miscase destul de repede, fara sa depaseasca prea mult ora pe care si-o propusese pentru deschiderea propriu-zisa. Candva fusese pasionata de zona latino, dar acel interes se pierduse cu timpul pentru a invia din nou.

    Ajunsa sus alaturi de alte trei persoane de care spera sa se poata debarasa cat de curand scana totul cu ochi de vultur, zambimd atunci cand ochii i se intersectara cu cei ai dansatorului care se pregatea alaturi de partenera sa sa deschida petrecerea. Muzica de pe fundal incepu sa piarda din volum, luminile se stinsera treptat, lasand invitatii sa se bucure de spectacolul ce avea sa urmeze. Linistea fu sparta de inceputul unei melodii pe care Olya o cunostea poate mai bine decat si-ar fi dorit. Se departa considerabil de ring, pierzandu-se in intuneric atunci cand dansul cuplului incepu. Cele cateva minute de cosmar o indepartasera de lumina reflectoarelor, determinand-o sa se refugieze intr-un colt alaturi de un pahar de bautura. Abia daca gustase din el, stresata de reactia pe care dansul planuit de ea avea sa o starneasca. Ii angajase pe acei dansatori pentru a capta atentia la inceput si pe parcurs cand lucrurile aveau sa devina moi sai poate prea incordate.

    Se apropie usor de unul dintre barbatii imbracati in negru care stateau la o distanta acceptabila in spatele ei si lasa paharul de bautura pe o masa din dreptul lor. Vreau ca terasa sa fie extrem de bine asigurata. Este riscant avand in vedere consumul de alcool si tensiunea inevitabila. Daca se intampla ceva stiti cine va fi raspunzator. vorbi pe un ton jos, suficient de taios cat sa le bage imaginea respectiva in minte. Luminile redevenira difuze, lasandu-le libertatea initiala invitatilor dupa interpretarea celor doi, muzica continuand pe aceeasi linie alerta. Iesi pe terasa, aplecandu-se usor pentru a privi golul ce o despartea de asfalt. Respira adanc, cautand in gentuta mica ce i iatarna pe umar noul pachet de tigari pe care il luase din apartament. Aprinse o tigara si se intoarse cu fata catre restaurant, cautand o persoana anume. Doua persoane mai exact. Stia ca sunt acolo si se astepta ca dintr-o clipa in alta sa le zareasca chipurile. Prima persoana pe care o recunoscu fu domnisoara Mizuki pe care avusese recent ocazia sa o cunoasca. Ridica din sprancene gandindu-se la ce avea sa urmeze. Devenea din ce in ce mai interesata de cursul pe care avea sa il ia noaptea aceea. Odata ce isi termina tigara patrunse in interiorul restaurantului, facand slalom pentru a ajunge la unul dintre invitati. Daca aerul pare prea inchis mi-ar face placere sa am companie pe terasa. lansa o invitatie clara mizand pe faptul ca era mult prea devreme pentru dans.
Our existance is but a brief crack of light



between two eternities of darkness.
Quote
Like
Share

Joined: January 2nd, 2010, 7:45 pm

July 15th, 2017, 6:50 pm #2

Atata vreme ii suflasera gardienii in ceafa, incat Raven se simtea mai strans in zgarda chiar decat presupunea ca se simteau ei, sub presiunea Tsurei. Ideea de eveniment veni, deci, relativ usor, derivata din setea de libertate… culmea, desi mai erau 2 saptamani pana la fuga in Monaco si legarea sa de destinul altcuiva. Dar simtea ca acela avea sa fie de fapt apogeul libertatii sale - nu tu Tsura, nu tu tipete la fiecare blit presupus inamic din jur, nu tu piele de gaina la auzul limbii arabe…
Un singur aspect il deranja si il facea curios in egala masura. Nu-l mai vazuse pe Tatsurou de atata vreme, incat incetase chiar sa numere zilele… isi permisese sa le piarda sirul. Ar fi fost un act cu adevarat straniu sa nu ii trimita o invitatie formala spre eveniment. Ma rog, mai degraba, sa intervina pe langa echipa de organizare si sa ceara stergerea sa de pe lista care nici nu necesita aprobare sau discutie. Da, i-ar fi facut o favoare, o atentie sa ii ceara indepartarea.
Ori, da, era curios. De reactia lui Tatsu, prea putin, desi nu-i mai daduse ocazia privelistii unui dans de mult. Era curios de propria sa reactie, de raspunsul la intrebare - se curatase de radacini? Mai ales ca avea sa fie si Nobu tot acolo, o perspectiva real interesanta sa-i vada cu aceeasi ochi, poate acelasi unghi, poate unul langa altul…

Ce ciudatenie, inimaginabila anterior, si acum posibila. Dar asa era viata pentru Raven acum, incepuse sa se invete cu asta… impredictibilul isi facuse cuib in cotidianul sau. Desigur, tot de Tatsurou era vorba, dar si de alte nimicuri, cum erau fumatul si ea
Ramasese cu acea cantitate exorbitanta sub cheia atent pozitionata in buzunarul lui Mieko, de 3 saptamani. O vreme, imprejurul perioadei cuvenite, femeia il privea cu ochi mari, asteptand sa soarba de la el intrebarea, aceeasi de ani de zile.
Insa, pentru prima data, intrebarea intarzia sa apara. Timpul dublandu-se, Mieko renuntase sa-l mai priveasca intrebator. Pentru cateva zile bune, chiar, Raven uitase cu totul.
Cu totul!
Adevarat, isi cam umpluse timpul sa ajute cu evenimentul. Dar nu cu partea greoaie care il obsedase pana in cele mai fine chitibusuri, toata viata sa de antreprenor… ci cu dansul. Animatorii aveau sa provina tot dintre ai sai. Scosese atata vreme untul din ei incat putea spune ca se baza pe ei - aproximativ, ca intotdeauna. Pregatirea altora noi ar fi fost mult prea solicitanta, ori sa se ocupe un simplu coregraf, prea putin hands-on. Pe langa toate astea, exista si argumentul suprem - pasiunea lui Raven pentru dans. Plus, traditia nescrisa de a participa el insusi la spectacole.

In schimb, un coregraf separat trebui angajat. Aria sa de expertiza nu avea cum sa acopere total rafinamentul tango-ului, din moment ce nu avea cum sa se bazeze pe fundamentalele sale insusiri in hip-hop si reggae. Sa zicem ca pe bachata s-ar fi descurcat, intuitiv, dar voia ca totul sa fie foarte bine pus la punct… macar din mica perspectiva la care avea acces. Era ingrozit de ideea de a nu organiza el totul, dar confruntarea propriei anxietati avea sa fie primul pas… cum altfel ar fi putut sa accepte ideea de a se desprinde atata timp de club, pentru nunta? Pe langa faptul ca Nobu nu voia sa admita un refuz pentru luna de miere…

Se incredea suficient de mult in Tsura incat sa o lase in locul sau temporar, dar o luna intreaga?! Cu siguranta, femeii i-ar fi placut, avand in vedere halul in care ii facuse capul calendar pentru indrazneala de a organiza evenimentul in alta parte decat in Headquarters. Initial, parea ca tolereaza ideea, dar pe masura ce realizase ca Raven vorbea cat se poate de serios, lasase la o parte orice reminiscenta de respect. Il mai si injurase de … mama lor comuna.
Oare chiar acceptase? Gata?
”Da’ bine ca nu te arunci direct de pe bloc, n-ar fi mai simplu, mai scurt?” i-o aruncase ultima data, cand cauza era deja pierduta.

Si asa, se pregatisera. Ba chiar, se si distrasera la antrenamente, anii de cand colaborau traducandu-se intr-o densitate mult mai scazuta a tipetelor lui Raven. In schimb, Tsura continua sa il urmareasca din umbra, de parca ar fi putut sa-i cada in cap tavanul salii de dans.
Cine stie ce umbre mai vazuse in carti… nici nu indraznea sa…
Oare sa intrebe?
Era prea bosumflata, nici macar nu era amuzant. Chiar o invitase de cateva ori sa se relaxeze si ea prin dans, intr-un antrenament cu ei. Nici vorba.
Macar Nobu fusese mai pozitiv cu tot ce se intampla… de fapt, Nobu era intotdeauna pozitiv. Chiar daca nu se vor putea purta prea calduros in public, era destula o privire… inca una incarcata de entuziasm, avand in vedere reactia logodnicului sau cand ii spusese ca avea sa danseze.

Faptul ca se concentra atat de mult pe Nobu facu petrecerea sa vina prea curand ca sa apuce sa se streseze - un eveniment cu adevarat straniu pentru el.
Ideea de triple tango venise tocmai pentru ca toata lumea se astepta la o simpla pereche invartindu-se intr-un joc focos. Dar cum femeia era centrul atentiei, natural, putea exista un duel. Nici macar Olya nu fusese informata ca, de fapt, si Raven avea sa participe atat de direct la numerele de dans.

Statea pitit intr-o multime de chelneri, in coltul opus al restaurantului fata de barbatul observat deja de Olya. Imbracamintea ii era complet neagra, cu camasa de matase lucind mai ales in dreptul cutei lasate de trandafirul pe care si-l tot freca de material. Incepu melodia, chelnerii incercara sa para ocupati, mai ales cand Olya se apropie usor de ei. Intr-un final, se imprastiasera suficient astfel incat cativa din invitatii mai apropiati reusira sa-l vada pe Raven, sa tresara, sa ofteze, sa surada…

Din palcul clanului Mizuki, se ivi capul lui Nobu. Putu sa-i vada doar ochii - suficient. Cei doi erau deja incinsi pe ring cand, ca la un semn, Raven se desprinse din restul multimii acoperitoare, izbucni aruncandu-si sacoul direct in ring, intr-o poza tipica tangoului. Prinse trandafirul in dinti si se napusti asupra dansatoarei, intr-o rocada cu barbatul ramas cu buza umflata. Evident, reactiile publicului fura semnificativ mai mari fata de angajatul sau, desi experienta lor in tango era oarecum comparabila… si desi colega era, de fapt, centrul atentiei, la cum o invartea Raven, permitandu-i sa-si unduiasca formele in fata lui.
La o schema de spagat al fetei, saltand-o, ii pasa trandafirul, iar intreaga multime isi trase rasuflarea. Datorita unei secvente de piruete, putu sa arunce un ochi in jur. Fata lui Nobu il acapara, insa nu suficient totusi - realiza ca nu era Tatsu in preajma.
Cel putin, nu unde putea sa-l vada.



I was a king under your control
I wanna feel like you’ve let me go



Quote
Like
Share

Joined: March 18th, 2017, 10:27 pm

July 16th, 2017, 9:01 pm #3

Încet—foarte încet—lucrurile începuseră să își reintre în normal.

Normal. Uitase ce însemna cuvântul, și nu era tocmai sigur că îl mai putea înțelege. Cândva, parcă într-o altă viață, normalul însemnase agitație, culoare, o cacofonie de sunete și imagini acum imposibil de distins. Cândva, normalul însemnase o viață în Kyoto și prezența lui acolo, parcă la fiecare pas, în fiecare clipă; nu își dăduse niciodată seama cât de mare fusese rolul pe care îl jucase Raven în viața sa, până când nu dispăruse. Separarea fusese atât de bruscă, și cu atât mai tranșantă cu cât fusese neașteptată... Deși undeva în subconștientul său, Tatsurou era nevoit să recunoască faptul că nu fusese nici pe departe neașteptată. Conflictul mocnise acolo, în adânc, de prea mult timp—explozia fusese inevitabilă. Dar nu conta, nu? Totul era în trecut acum. Trecutul nu conta, la fel cum nu conta nici viitorul: viitorul devenea prezent cu fiecare secundă, și la fel de repede devenea trecut. Și acolo trebuia să rămână îngropat Raven.

... Dar nu putea. Totul se baza pe faptul că nu se putea desprinde de el și de tot ceea ce reprezenta—sau mai degrabă, nu putea lăsa lucrurile așa cum erau. Nu putea să piardă. Nu, avea să își ia revanșa, avea să își ia revanșa cu vârf și-ndesat, iar dacă lui Raven nu îi convenea, putea foarte bine să și-o bage undeva. Dacă nu putea fi al lui, atunci nu avea să fie al nimănui.

Normal. Într-adevăr, cu greu s-ar fi putut gândi la ceva mai normal, mai omenesc decât crima care îi acaparase fiecare secundă de trezie și fiecare vis din nopțile agitate. Crimă. Până și cuvântul îi provoca greață, și descoperise că era mai bine să nu se gândească la implicațiile pe care le avea, nu dacă voia să aibă puterea să o ducă până la capăt—și avea să o ducă până la capăt. Nu era prima oară când voia să ucidă, și nu era nici prima oară când chiar o făcea. Deja avea mâinile murdare de sânge, ce conta că avea să o facă din nou? Chiar dacă circumstanțele se schimbaseră, chiar dacă motivația era alta, chiar dacă singurul scop era propria satisfacție... Dar nu, nu avea să se gândească la asta înainte să se întâmple. Poate nici măcar după. Avea să fie în trecut. Oricând avea să se întâmple, oriunde, oricum, acel moment era fixat într-un viitor imprecis, și avea să devină un trecut imposibil de schimbat. Prezentul, momentul în sine, în toată grandoarea sa grotească, era prea puțin important.

Și încet—foarte încet—lucrurile începuseră să capete o nouă formă de normalitate.

Secundele, zilele, orele, minutele, săptămânile curgeau unele în altele într-o ordine aleatorie, fără ceva care să le dea vreo însemnătate; ar fi putut la fel de bine să fi murit, și probabil tot nu s-ar fi schimbat nimic. Un întreg univers exterior ce trecea pe lângă el fără ca el să-și dea măcar seama; el—înlănțuit în propriul univers murdar de sânge. Cât putea să reziste așa? Mai devreme sau mai târziu, ceva trebuia să se întâmple, ceva care să-l trezească, ceva care să schimbe paradigma. Mai devreme, mai degrabă decât mai târziu.

Acel ceva veni sub cea mai neașteptată formă: o invitație. O petrecere. Primul instinct, acela al unui om cu mintea întunecată, fu să ignore invitația, cu atât mai mult cu cât știa că el avea să fie acolo. Dar asta nu ar fi făcut altceva decât să dea naștere unui nou set de probleme: majoritatea partenerilor săi importanți aveau să fie acolo, la fel ca mulți dintre clienții săi mai noi sau mai vechi; dacă nu s-ar fi dus ar fi apărut mult prea multe întrebări inoportune, în special în contextul evoluției recente a lucrurilor. Dar mai ales, nu voia să-i acorde lui Raven satisfacție de a crede că îi era frică să dea ochii cu el. Tatsurou! Frică! Nu, nu, nu avea să-i permită asta. Nu avea să-și permită sieși asta, tocmai fiindcă știa prea bine că exista o fărâmă de adevăr ascunsă în spatele acestei bravade. Frică. Poate nu atât de a-l înfrunta pe Raven, ci mai degrabă față de o realitate ce voia să o nege; de propriul ego.

Nu își amintea când ajunsese în Kyoto. Nu era sigur nici măcar când plecase din Tokyo. Nu știa ce zi a săptămânii era. Toate evenimentele parcă se întâmplau undeva în exterior, în viața altcuiva, iar el nu își putea focaliza atenția asupra lor, concentrându-se doar pe propriile obiective. Raven. Nobu. Raven. Nobu. Raven. Nobu. O mantra repetată până când orice altceva pălea în importanță, până când uita până și de unde pornise totul.

Arăta îngrozitor. Propria imagine îl izbi atunci când intră în apartament, și îi fură necesare câteva secunde să priceapă că ceea ce vedea era o reflexie. Ochii îi erau obosiți și roșii, iar cearcănele întunecate contrastau puternic cu paloarea neobișnuită. Până și părul îi crescuse deranjant de mult. Arăta mai degrabă ca un muribund, sau poate ca un cadavru proaspăt; în niciun caz nu ca un om dispus să facă orice pentru a-și atinge scopul. Nu conta, la urma urmei—poate chiar cu atâta mai bine; exteriorul începea să trădeze nebunia interioară. Oricum, erau prea puține lucruri pe care le putea face pentru a îmbunătăți lucrurile încât era de-a dreptul ridicol să încerce măcar. Nici măcar nu se schimbă înainte de a pleca din nou, însă își puse o pălărie pe cap. Așa părea potrivit, dintr-un oarecare motiv.

I se păruse puțin straniu că petrecerea nu se desfășura la Headquarters, așa cum ar fi fost normal. Misshitsu. Ironic. Auzise că Raven se extinsese, presa vuise indecent de mult despre asta, dar nu vizitase niciodată noile locații—și curând, înțelese de ce: diferența era aproape palpabilă, și totodată ascunsă unei prime priviri... Sau poate că era doar distanțarea sa de Raven, și implicit de afacerile clubului, care îi afecta percepția. Spațiul părea mai mare, însă mulțimea adunată acolo—și mai ales, liniștea ce se lăsase la doar câteva clipe după ce intră—îi dădea o vagă senzație de claustrofobie... Și o senzație ceva mai puternică de agitație mocnită și tensiune statică. Nu era nevoie să-și facă loc în față sau să întrebe ce se întâmpla. Nici măcar nu fu nevoie să înceapă muzica.

Cu un zâmbet vag, se îndreptă către un colț ceva mai îndepărtat și mai puțin aglomerat pentru a putea privi dansul în toată splendoarea sa, reușind cumva să ignore o femeie care încercase să intre în vorbă cu el. Era mult prea concentrat. Uitase că Raven dansa—nu, de fapt nu uitase, ci își alungase informația din minte. Tango, și încă în trei; cât de ironic. Oare o făcuse intenționat, știind că Tatsurou întotdeauna preferase tangoul? L-ar fi văzut în stare, dar se îndoia. Ei, măcar trebuia să recunoască, ieșise bine. Nu-și putu stăpâni un rânjet când îl văzu pasându-i trandafirul dansatoarei. Aproape că era gelos.

... Însă nu pentru mult timp.

Ultimele acorduri ale melodiei se stinseră, iar întreaga mulțime izbucni în aplauze răsunătoare. Merita, măcar de data asta, măcar pentru asta. Aplaudă rar, și continuă chiar și după ce restul aplauzelor se stinseseră.

“Bravo...” Vocea sa răsună în încăperea mult prea tăcută, și prea multe priviri fură ațintite deodată asupra sa. Rânjetul i se lăți pe chip. Își dădu jos pălăria și se aplecă mult prea jos, batjocoritor. “Felicitările mele pentru un număr impresionat. Ucigaș, chiar.”

Nu pentru mult timp.

just a single glance alone will do now
blowing in the wind, a hurricane lily

Quote
Like
Share

Joined: March 20th, 2017, 7:18 am

July 17th, 2017, 8:55 pm #4

    Petrecerile nu fusesera niciodata puntul lui forte. Nici cele cu care era el obisnuit, linistite si care sa nu dureze mai mult de doua ore, asa cum erau toate petrecerile japoneze. Acum insa nu era vorba de una... din pacate. Daca ar fi fost poate era mai incanat si s-ar fi implicat mai mult. Cine stie, poate chiar si-ar fi pus l dispozitie sediul, desi era mult mai mic decat celelale doua. Dar cum insa era vorba de una Occidentala, chiar latino, spusese pas, preferand sa o lase pe Olya la conducere. Oricum femeile se pricepeau mai bine la asa ceva, era domeniul ei, mai ales ca tematica se potrivea mai bine gaijinilor decat lui. Daca ar fi fost dupa el nu si-ar fi batut capul deloc, nici macar nu s-ar fi prezentat. Avea lucruri mai bune de facut, sa inceapa unul din volumele nou achizitionate, sau sa recupereze la unul din serialele pe care le avea incepute. Dar nu! Avea sa se duca. I se parea lipsa de respect sa nu, chiar daca miza doar sa faca act de prezenta.

    Asa ca iata-l acum in restaurantul plin de oameni, imbracat intr-un costumsubtinre, inchis la culoare si tinand in mana un pahar de vin. Masura sala din priviri trecand in revista tinutele oamenilor si oftand in sinea lui. "Latino", pana si simplul cuvant ii lasa o senzatie neplacuta in gura de parca fumase ceva mahoarca expirata cumparata de la cine stie ce chiosc aflat ce o alee soiosa si care mai avea putin si se darama. Stramba din nas si duse paharul la gura, curatandu-si papilele. Doua ore! Atat! Indata ce isi indeplinea aceasta datore formala isi lua talpasita... macar bautura era buna.

    Diminuarea luminilor ce semnala inceperea prmului numar al serii il lasa rece. Se apropie totusi putin de ring, atat cat se vada ce se petrece, insa nu putea spune ca era fascinat. Da, putea sa aprecieze maiestria si priceperea celor doi doi dansatori, putea sa isi dea seama de emotiile si pasiunea pe care dansul le transmitea, insa tangoul nu era pe gustul lui. Aparitia lui Raven il facu sa isi dea ochii peste cap. Ah, bineinteles, copilului ii placea sa se dea in spectacol, cum sa rateze o astfel de ocazie? Isi pierdu si mai mult interesul, asa ca se retrase, cedand locul sau unui barbat mai scund ce aparent fusese fermecat de tanara dansatoare. Isi dadu ochii peste cap si se stramba in sinea lui. Mereu se intampla asta, mereu se gasea cate unu pe care un dans sa il duca pe alta lume si sa ii cauzeze o semierectie.

    Astepta linistit terminarea spectacolului. Indata ce luminile revenira isi verifica ceasul, calculand cat mai avea din cele doua ore. Inca prea mult. Isi curata o scama invizibila de pe maneca.

    ~Daca aerul pare prea inchis mi-ar face placere sa am companie pe terasa.~

    Intoarse capul si nu fu deloc surprins sa dea cu ochii de Olya. Ii analiza scurt tinuta, apreciind-o din punc de vedere estetic. Rosul rochiei contrasta frumos cu parul ei deschis la culoare. "Va insotesc!" spuse, afisand un zambet moale, intrand in rolul indvidului carismatic pe care si-l construise. Intinse discret bratul, ca pentru a-i face semn sa o ia inaintea lui. Sa inceapa deci formalitatile si discutiile monotone, frugale. Abia astepta!



Quote
Like
Share

Joined: May 27th, 2013, 7:36 am

July 29th, 2017, 11:17 am #5

    Petrecerile chiar nu erau specialitatea sa. Urase dintotdeauna pana si momentele in care toata familia se aduna sa sarbatoreasca cine stie ce reusita. Detesta multimile si crisparea pe care trebuia sa o adopte pentru a se incadra in normele impuse de cei din jurul sau. Dar de data asta nu era vorba de familie. Nu in felul clasic, moale, fara nicio amenintare din exterior. De data asta trebuia sa fie o Mizuki pentru un numar mult mai mare de persoane. O inspaimanta faptul ca avea sa dea ochii cu atatea persoane. Se intreba daca cineva o va observa. Era imbracata din cap pana in picioare in negru ca de obicei. Nimic care sa atraga atentia. Nimic care sa ii ofere vreun strop de lumina. Avusese grija totusi sa nu mearga singura. Isi impusese intr-un fel sau altul gusturile, oblogandu-l sa poarte un costum negru, ales din aceleasi considerente aplicate la propria tinuta. Macar asa puteau sa umble nestingheriti prin colturile pe care oamenii le evitau.

    Avusese intotdeauna instincte bune la capitolul protejat sau fortat oamenii. Spera doar ca seara aceea sa nu fie un esec provocat de ea. Zambi sec atunci cand masina se opri. Nu voia sa se ridice de pe scaun. Nu voia sa guste aerul imbacsit din interior. Putea la fel de bine sa ramana in dreptul usii si sa admire cerul gol. Cred ca ar trebui sa mergem sau o sa prindem radacini aici. Stia ca acest aspect nu l-ar fi deranjat, dar avea nevoie la randul sau de unimpuls pentru a pune in aplicare planul pe care si-l facuse pentru seara respectiva.

    Iesi tacticoasa, concentrandu-se pe sunetul tocurilor pana in momentul cand ajunse in dreptul liftului. Se opri, fara sa scoata vreun sunet si isi verifica in mod repetat telefonul. Astepta un mesaj care sa o intoarca din drum, dar nicio miscare nu se ivea. Ofta prelung, facandu-i semn partenerului sau sa o urmeze. Macar nu ajungem printre primii. Ar fi fost dubios si stresant. Asa ne putem strecura frumos. Ea dorea sa oserve. Tot. Pe oricine. Cunoscut sau necunoscut. Era cel mai bun mod de a lua pulsul multimii. Muzica ii inunda timpanele imediat ce pasi in aria rezervata petrecerii, debusoland-o total. Nu stia in ce directie sa se uite mai intai, ametita de culorile mult prea vii din jurul sau. Avea intentia sa se duca sa isi ia un pahar de bautura indiferent de continut doar pentru a se integra, refuzand totusi tentatia pe ultima suta de metri. Clatina din cap de cateva ori, salutand persoanele care o sesizasera fara sa aiba habar care era legatura lor cu ea. Mereu i se intampla asta si de fiecare dat alegea sa mearga mai departe, clacand apasat, cu spatele drept. Ma simt de parca cineva mi-ar fi pus capul pe un afis si l-ar fi lipit peste tot in Kyoto. mormai, indreptandu-si privirea spre terasa care parea mai atragatoare decat ringul de dans. Cu toate acestes stia ca acolo s-a rfi expus mai mult decat in interior. Nu avea nici macar scuza fumatorului care simte nevoia sa iasa afara si sa isi inece plamanii in fum.
The echoes are gone in the hall



But I still remember, the pain of December
Quote
Like
Share

Joined: April 1st, 2017, 3:30 pm

July 30th, 2017, 3:05 pm #6

    Petrecere... definitia din dictionar era (Mod, mijloc de) folosire plăcută a timpului; distracție, amuzament. sau Reuniune, întâlnire între prieteni, rude etc. (de obicei însoțită de masă mare, de muzică etc.), organizată cu prilejul unei sărbători sau sărbătoriri ori pentru distracție. Nicuna din cele doua nu parea potrivita pentru eveniment. Poate Intrunire de persoane ce se cunosteau mai mult sau mai putin intre ele si doreau sa isi patreaca timpul barfind, consumand cantitati mult prea mari de alcool, probabil dansand, si luand decizii pe care probabil veaus a le regrete dupa suna mai bine. Da, clar suna mult mai bine, mai potrivit pentru asa ceva.

    De ce insistau oamenii sa isi ocupe timpul cu asta nu avea sa inteleaga nicioda. Cum nu avea sa inteleaga nici ce demon izvorat din cel de-al saptelea cerc al infernului il posedase cand acceptase sa renunte la seara lui linistita si la laptop-ul lui drag pentru asta. Sa fi fumat din gresala vreo tigara dubioasa... naiba stia, cert era ca rereta profund... si nici macar nu ajunsese inca la locatie. Ah, si cel mai rau lucru... nu avea sa dureze doar doua ore! Nu, pentru ca din pacate organizatorii erau straini. La dracu! Isi trecu degetele prin parul prea lung pe care renuntase sa si-l mai aranjeze in vreun fel. Oricum avea sa disruga totul in mometul in care stresul, agorafobia si anxietatea isi vor spune cuvantul. Isi lasa capul pe spatarul scaunul si incerca sa mai slabeasca putin cravata, privind prin lentilele fumurii ale ochelarilor la cladirile ce treceau parca prea repede pe langa masina.

    Isi urma insotitoarea, ignorandu-i semivoluntar vorbaria. Nu o facea din cauza ca era prost crescut, ci din simplul fapt ca nu avea ce sa adauge. Se rezemase de peretele liftului simtinadu-si pulsul accelerandu-se. Costumul prea elegant parca era prea stramt si rigid, desi stia ca avea constructia destul de slaba ca acest lucru sa nu se intample. Isi linse buzele simtind gustul materialului negru din care era acoperita masca ce ii acoperea jumatate de fata. De data asta fusese inspirat, luase una ce ascundea in falduri un fermuar mic cu o cheita discreta, astfel ca putea totusi sa fumeze ca de baut si mancat nu avea de gand.

    Sala era exact cum se asteptase... plina, prea plina si zgomotasa. Ii venea din instict sa isi acopere urechile si sa se faca mic pe podea pana il ducea cineva acasa. Dar nu putea... firar sa fie! Se tinu aproape de ea, fixandu-si privirea pe spatele ei si incercand sa ignore absolut tot ce se intampla in jurul lui. Nu avea succes! Oamenii se loveau de el din neatentie si nu o data ii venise sa o apuce de brat si sa ii zica ca el renunta si se duce acasa. Incercase sa se imbarbateze cand plecse de acasa, isi spusese ca tinuta, ochelarii cu lentile negre si masca il puteau face sa para drept garda ei de corp, una cam slabuta, dar nu ar fi fost primul bodyguard a carui forta nu statea in tone de muschi... Acum nici asta nu il ajuta.

    ~Ma simt de parca cineva mi-ar fi pus capul pe un afis si l-ar fi lipit peste tot in Kyoto. ~

    Mai ca ii veni sa rada. Era o Mizuki... se afle la condrcerea nenorocitului de clan! Nu avea nevoie de un afis ca toata lumea buna din Kyoto sa ii stie fata. "Nu va contrazic... dar trebuia sa va asteptati la asta." Vocea ii era estompata de muzica si de masca, dar tot insista sa mentina un ton politicos, aproape exagerat chiar, de dragul aparentelor.

    Inghiti in sec si incerca sa isi indrepte spatele, muschii protestand imediat. "Chiar nu e niciun colt unde sa nu calc pe careva pe pantofi!" bombani pentru sine, dar destul de tare cat ea sa il auda. Demonii incepeausa il bantuie si era in sala doar de zece minute. Isi scoase cravata si o baga in buzunar, nemaipasandu-i ca incalca cine stie cate reguli nescrise in ceea ce privea tinuta. nenorocirea aia de material il sufoca, dracu sa o ia!
Quote
Like
Share

Joined: August 12th, 2013, 11:48 am

July 31st, 2017, 7:16 pm #7

”Cum consideri.”
Nici macar doza dubla ‘de siguranta’ nu putu sa-i taie entuziasmul raspunsului primit… nu era un ‘da’, nu era un ‘nu’, era mai mult decat aceste doua secvente a cate doua litere care par sa guverneze viata oricarui om mai ceva decat orice zeu - chiar asa, oare erau venerati ca zeitati in vreo parte obscura a lumii? Era mult mai mult, da, era libertate de alegere. Kaj nu ravnise niciodata la ce insemna a fi un om normal, din moment ce proprii gargauni din cap reuseau sa-l distreze in proportii semnificative. Poate nu la a fi om normal ca ‘intreg’, ci la modul in care judecata ii era privita de cei din jur, de gradul in care era considerat capabil de optiune. Ironia in povestea blondului era ca reusise sa depaseasca nenumarate stereotipuri si sa ocupe o functie mult invidiata, care implica raspundere, loialitate, discernamant pentru avansare…
Si totusi, mereu, cand venise vorba de niste blestemate de haine pe care dorea sa le poarte in momentul X, cu ocazia Y, era privit ciudat - ulterior, urmand un ‘nu’ firesc ca gestul deschiderii unei umbrele la inceperea ploii. Dar Kaj tot ramanea confuz, asta pentru ca absolut nimeni nu considerase vreodata necesar sa trebuiasca sa-i explice notiuni elementare pentru incadrarea intr-o societate functionala.

Toti faceau asumptia ca blondul stia regulile, asa cum toti si le insusisera de la parinti. Dar el era o exceptie… oh, nu. El era mai multe exceptii, scuipate intr-un buchet penibil. Trebuia sa-si admita ciudatenia propriei situatii. Desi aparentele nu contau asa mult pentru el (si tocmai de aceea, nici niste haine), trebuia sa recunoasca, era intre cei mai frumosi oameni pe care ii cunoscuse vreodata. Frumos, cu sensul de ‘estetic’ pe care-l invatase in facultatea prin care nu se tarase tocmai degeaba. Era argumentabil: avea figura simetrica, in culori rar intalnite in aceasta parte de lume, cu imbinari armonioase intre elemente.
Se-ntelege, autoevaluarea si-o facuse in momente in care putea sa se priveasca in oglinda, fara val pe ochi, fara numarat de unghiuri. Si tocmai acel chip estetic sa gazduiasca o minte ca a lui… totul suna ca o gluma proasta, la care radea adeseori, cand nu era ocupat sa-si serveasca mintea. Iar incapacitatea de a percepe nuantele de stereotip, inclusiv cele de gen, facusera toate variantele de haine abordabile pentru el, indiferent pentru cine erau destinate.

La urma urmei, nu e important sa-ti… placa? Pana sa devina cineva in Kyoto - cineva, oriunde, mai degraba - nu se izbise chiar atat de tare de aceasta diferenta esentiala de gandire. Oamenii se uitau, da, si? Asta faceau tot timpul oricum. Insa odata ce ajunsese pe drumul spre a fi al doilea in rang in Mizuki… ei bine, lucrurile luasera o turnura cu totul speciala. Indata ce imbraca orice nu se incadra, chiar vag, in fereastra ‘masculina’, definita de ce avea intre craci, intalnirile nu se legau, discutiile cu subordonatii erau inutile… o vreme, nu intelesese nimic. Sub tratament complet si intr-o stare de spirit perfecta, urmand un plan anterior stabilit de discutie...tot nu-i iesea nimic?! Trebui ca un membru al clanului sa ii sugereze cam care ar putea fi problema cu el si, de atunci, isi impusese sa se stapaneasca in acest punct de vedere. Nu-i iesea intotdeauna, insa efortul se vazu.

Si iata-l acum. Nobu - chiar el, si nu, nu avea cum sa fie o coincidenta acest fapt - il eliberase. Era prima data cand ii ceruse permisiunea lui personal pentru asa ceva, fiind primul eveniment de acest gen la care participau impreuna; probabil, contribuia si realizarea ca era unicul care acum ar mai fi avut cu adevarat dreptul sa ii ia aceasta placere. Cei de sub el puteau in continuare sa vocifereze si ar fi putut risca enorm daca si-ar fi dat arama pe fata in ciuda recomandarilor lor… dar realmente, influenta reala era Nobu.
Intotdeauna Nobu. Cum sa existe zei cand, pentru el, vesnicia era Nobu? Reusi sa nu se gandeasca la asta datorita fericirii care-l cuprinse, sugrumandu-l aproape, chiar in ciuda pastilelor menite sa-i tempereze fluctuatiile bruste de dispozitie. Sigur, nu exista garantia absoluta ca asa avea sa se intample mereu, dar…

Dar in acea seara, in acea seara! Era cu adevarat o Cenusareasa in rochia sa, masina scumpa purtandu-i crestetul dintr-o parte in alta ca o caleasca adevarata din povesti… dar asta nu fu nimic, comparativ cu momentul in care pasi pe covorul fin asternut la intrare. Poate ochii nu ar fi fost asternuti asupra sa cu atata uimire daca nu ar fi fost asociat si numelui, susotit dintr-o parte in alta, ca un cantec pe voci. Si, din nou, nici asta nu se compara cu momentul in care patrunse, cu oamenii sai, in restaurant… unde paru ca intrerupe ceva interesant. Era o liniste ciudata cand intrase, ca si cum majoritatea multimii ar fi fost atenta deodata la ceva, sau cineva. Dupa pozitia capetelor, undeva in ...stanga, sa fie? Era greu de zis acum, cand toti il priveau pe el. Zambi cuceritor, intrebandu-l pe subordonatul cel mai apropiat de el:
”La cine zici ca se uitau inainte?”
Il vazu atunci, acolo, asudat, pe legendarul Raven Obsolete. Cat de scumpi trebuie sa fie animatorii zilele acestea, daca el chiar...a, nu, stai. Surasul se mari usor. Doar stia bine ca nu era prima data cand Raven dansa la un eveniment propriu…
Nu se invata minte niciodata, nu? Nu stia nimanui de frica, nici necunoscutului care aproape il ucisese in urma cu doar cativa ani. Subordonatul intrebat anterior incepu sa rada, iar Kaj privi in directia in care se uita si el. Surasul se transfigura intr-un ranjet, in toata regula. Tatsurou Sakurada… ah, o drama in plina desfasurare.

Expresia sa faciala deveni violent de neutra cand privirea sa intalni o alta, intr-un grup de arabi care se apropiase, intre timp, de Tatsurou...


Constellations in installations of my fixation of so sensational oh
Further to what the eye may see
Eye to eye with these reasonings.
Quote
Like
Share

Joined: December 4th, 2013, 12:26 pm

August 2nd, 2017, 10:43 pm #8

    Zvonurile despre intrunirile sociale ae celor bogati circula repede. Si la fel de repede se afla cat de greu se intra la asa ceva. Oricat de deschis publicului ar parea o petrecere intr-un host club, e de la sine inteles ca lista invitatilor va fi mai degraba compusa din oameni de afaceri si figuri mondene decat din oameni simpli, de rand. Si totusi, statutul de proprietar al unui bar pentru tineret este uneori suficient... sau cel putin asa fusese in cazul lui. Statutul si relatiile pe care si le facuse. Relatiile sociale erau o piesa de teatru, iar Kazuo invatase de mlt sa joace toata rolurile.

    Iata-l astfel in restaurant, obserand oamenii, examind bauturile, facand conversatii minmale si pe ici pe colo, promovandu-si subtil afacerile. Tinuta sa nu era tocmai potrivita unei petreceri latino, stilul vestimentar adoptat in general era mai potrivit pentru un concert Gazette, Dir en Grei sau Nocturnal Bloodlust, decat pentru o serata. Hainele sale erau parca desprinse din alt secol: o camasa alba, fata maneci, avand la gat un volan discret, in loc de cravata, impodibit cu o brosa cu piatra rosie semipretioasa. Pe deasupra purta o haina usoara, neagra, lunga pana la genunchi cu fermoarul inchis pana in zona sternului; de o parte si de alta a fermoarului, precum si manecile erau decorate cu o broderie complicata argintie. Pantalonii negri, din acelasi material ca si haina i se mulau discret pe picioare acoperind in partea de jos bocancii proaspat lustruiti ce ii ajungeau pana la mijlocul gambei. Stia de la bun inceput ca aspectul sau urma sa atraga atentia, fiind mult mai extravagant decat costumele simple, dar scumpe pe care le purtau majorotatea barbatilor din incapere.

    Torusi reusise sa ramana in umbra, pierzandu-se printre oameni si nezabovaind mai mult de cinci-zece minute cu acelasi grup. Tavile chelnerilor ii faceau cu ochiul de fiecare data cand treceau pe langa el, insa se ferise de alcool, caci in seara asta era propriul lui sofer. Firar sa fie, de ce nu incercase sa il convinga pe Jun sa ii faca o vizita din Tokyo? Schimbarea de peisaj i-ar fi prins bine profesorului... sau macar sa fi tras de Ryo sa il scoata de ca... Nu! Se stramba alungand imediat gandul. Ryo nu avea ce cauta acolo,nu ar fi rezistat psihic si nu si-ar fi iertat0o niciodata daca protejatul lui ar fi facut o criza.

    Dar, in sfarsit... era acolo, se expunea destul cat sa faca o impresie, dar prea putin pentru a fi remarcat si judecand dupa goliciunea si lipsa de greutate din buzunarele sale era chiar relaxat, caci isi claustrofobia nu i se manifestase.

    Da... totul mergea bine, era perfec, o seara linistita, cu muzica nu chiar pe placul lui, dar decenta, era perfect... sau nu?

    ~Felicitările mele pentru un număr impresionat. Ucigaș, chiar.~

    Ochii, lipsiti de lentile de contact de data asta, i se mijira. Vorbele individului ajunsera si in coltul in care se retrasese. Vocea ii era vag familiara, insa nu putea spune cu siguranta unde o mai auzise, iar tonul... era ceva acolo. Isi lasa cocktailul fara alcool pe o masa la intamplare si se strecura printre oamei, atat cat ii era nevoie pentru a-l identifica pe vorbitor. Injura! Avu nevoie de toata stapanirea de sine ca cuvintele sa nu ii iasa pe buze. Isi musca obrazul pana simtii gustul sangelui. Narile i se dilatara, ochii ii sclipira violent iar mana i se duse pe latura hainei. Dust, pistolul de 9mm ii era prins la curea, ascuns in acelasi suport rezistent pe care il purta cand isi facea rondurile si livrarile. Amortizorul era fixat, arma incarcata... lasa mana jos si isi linse nemultumit buzele. Tatsurou... al naibii nenorocit! Se gandise ca va fi acolo, de fapt, fusese sigur ca avea sa dea de el mai devreme sau mai tarziu... si nu putea sa faca nimic. Nu cu atatia martori si nu cu atat de putina informatie... Of, doar de i-ar fi dat Ryo un motiv pentru groaza pe care i-o inspira omul asta!

    Se dadu cativa pasi in spate, ascunzandu-se din nou printre oameni. Ramase insa suficinet de aproape de centrul actiunii. Simtea rost de scandal! Era si timpul pentru putin distractie infrmala!
Quote
Like
Share

Joined: November 9th, 2013, 11:00 am

August 4th, 2017, 2:04 pm #9

”Am zis NU.” Intr-o clipa, fata de masa fu trasa violent de o parte si cafelele se varsara. Una, pe un ghinionist, chiar pe pantaloni. Insa de departe, individul nu era atat de afectat de acest eveniment nefericit… cat de cauza. “D-d-dar…” abia reusi sa balbaie, dand sa-si desfaca pantalonii ca sa indeparteze materialul fierbinte de el, dar fara sa-si permita un asemenea gest.
Zaeem fumega mai ceva ca narghileaua abandonata. ”Niciun dar!” Doua ‘cadane’ din colectia personala a arabului se infiintara intr-un colt al camerei, insa ramasera pitite dupa perete, nedorind sa se apropie de Zaeem intr-o astfel de stare...si pe buna dreptate, cine ar fi dorit? Chipul superb al marocanului era complet desfigurat, de parca in sine ar fi patruns o noua entitate… sau, conform teoriilor, mai degraba ca si cum entitatea deja prezenta si-ar fi aratat adevarata figura, furia (blasfemic) demonica de care era capabila. Deja era prea tarziu pentru pielea prajita a individului, caci Zaeem nici nu-i mai dadu ocazia sa mai faca vreun gest, prinzandu-l de camasa si implantandu-si unghiile in carnea lui. ”Exact asta s-ar astepta de la orice dobitoc, sa sara la ocazie! Crezi ca numa’ tie ti-a venit ideea sa ataci clubul, desteptule? Si daca e o capcana? Crezi ca-s pregatit sa ma nenorocesc, cum era sa se intample inainte? A?!” Infipse piciorul in lateral, o miscare ciudata aparent, insa o facuse ca sa alunge muierile proaste de acolo. Parchetul vibra sub forta lui.

Arunca barbatul la pamant, ca pe un nimic. Acesta se si puse in pozitie de rugaciune. “All-...” Zaeem il tranti iar cu o palma care-l facu sa-i sara sangele pana pe perete. ”Indraznesti sa rostesti numele celui Luminat aici si acum, din gura ta pangarita cu pacat, da?! Afara!” Ceilalti indivizi se refugiasera in coltul opus al salonului si incepura sa tremure in tandem cand Zaeem privi catre ei. ”Cine-mi calca cuvantul, sa-si ia adio de la soare. Nu misca nimeni un deget fara acordul meu. Si pe voi, in special, sper sa nu va vad la petrecere. Gata, trebuie sa ma pregatesc… de cate ori sa zic AFARA?!” Ceilalti se apropiara ca de o fiara salbatica, sa-l salte pe nefericitul sangerand de pe jos, si se facura nevazuti, parasind vila luxoasa prin spate.
Obosit de nervii facuti, Zaeem se tranti pe primul fotoliu. Ofta profund cand vazu pata de sange… abia varuise saptamana trecuta, din acelasi motiv. De o luna intreaga, de cand fusese anuntata petrecerea, subordon-... partenerii sai nu stiau decat sa insiste. Sa actioneze acum doar pentru ca banuiau ca al doilea club din franciza nu era la fel de bine pazit ca celalalt - un risc enorm pe care nu voia sa si-l asume.

Sau mai degraba, voia, dar nu putea. Nu putea! Inclesta pumnul, relaxandu-l iar, incercand sa-si detensioneze muschii. Se ridica, pasind cu grija printre cioburi, incepand sa traga cu nesat din narghilea. Fumul gros acoperi ca o ceata temporara urmele jumatatii de masacru pe care o lasase in urma. ”Pregatiti-mi baia.” gasi puterea sa mai zbiere si dupa fete. Partenerii sai aveau toata dreptatea sa fie mirati, cunoscandu-l. Era total nespecific lui sa fie atat, atat de cuminte… ba mai mult, le ordonase sa aiba un comportament putin spus exemplar odata ajunsi acolo. Era aproape de nerecunoscut, si stia ca greseste fata de ei, dar nu putea pur si simplu sa le explice motivele reale din spatele refuzului sau… nu ar fi stiut decat sa-si pregateasca mai bine argumentele ca sa faca tot ce-si doreau ei, eventual sa puna in aplicare un plan secret. Nu. O incapatanare de fier, impusa, fusese alegerea corecta. Dar, zau, pe el il durea cel mai tare. Aproape putea spune ca are fantezii cu clubul arzand, eventual in urma unui scurtcircuit, ca sa fie tabloul complet…

Pe langa pericolul pe care o asemenea actiune il reprezenta pentru cazierul sau ascuns cu bani grei, mai exista si un alt argument: nu-l ajuta cu absolut nimic sa-l mai tinteasca pe Raven Obsolete. Mort sau afectat, reprezenta o depreciere pentru investitia pe care Zaeem o facuse cu ajutorul acelor poze. Il avea la degetul mic, trebuia doar sa-l gadile sa obtina tot ce putea sa-si doreasca. Si la fel era valabil si in cazul lui Sakurada. Sa-i raneasca pe ei, se ranea singur. Ba chiar se gandise sa il ajute pe cel din urma cu cativa oameni de-ai sai, pentru imbunatatirea securitatii in firma. Banuia ca avea sa aiba mai mult de o ocazie sa discute cu barbatul legat de aceasta generozitate. Si avea destule motive sa creada ca nu va fi refuzat…
Se infatisa la petrecere cu toata pompa si fanfara - nu renunta niciodata la lux, dar, pe de alta parte, stia ca o prezenta atat de bine accentuata avea sa-l asigure pe Raven de bunele sale intentii. Desi barbatul nu aflase niciodata de planul sau de asasinat, avea si asa suspiciuni in privinta comportamentului lui Zaeem. Evident, suspiciuni sanatoase. Era bine sa i se stie de frica, intotdeauna. Tenul cafe au lait ii era pus in evidenta de imbracamintea traditional marocana, cu toti asociatii sai purtand stiluri asemanatoare din peninsula arabica.

Intrand, observa dansatorii abia desprinzandu-se din jocul lor. Ei, ce pacat… cine stie ce ratase? Aplauda si el mai mult din complezenta, facandu-si loc prin multime, parandu-i-se ca… oh, Allah fie slavit, acela era chiar Obsolete? El se fataise cu despuiata pagana? Chicoti cu toata pofta, cat de penibil, poate ca Zaeem ar fi trebuit sa-i dea niste lectii despre cum sa nu se dea in spectacol. In schimb, spectacolul paru sa continue special pentru ciuda marocanului de a fi ratat numarul de tango, dupa toate aparentele. Aplauze rare continuara dupa sfarsitul celor generale, si o voce se desprinse de undeva din multime. Abia daca reusi sa recunoasca posesorul… oh, dragostea asta, cum ne schimba!
“Felicitările mele pentru un număr impresionat. Ucigaș, chiar.”
Nu mai era nicio cale sa se abtina, niciuna. Incepu sa rada, cu pofta, puternic. Probabil Raven nu avea sa apuce sa-l auda la distanta la care se situa, insa cel de care incepuse sa se apropie vertiginos acum sigur avea sa aiba ocazia. Angajatii sai abia reusira sa tina pasul cu Zaeem, care parea ca merge in salturi sa ajunga mai repede la Tatsurou Sakurada, pe care chiar il batu pe umar, prieteneste. ”Doare, nu?” ii sopti la ureche, aruncandu-i cea mai batjocoritoare privire de care se credea capabil. Numai ca paradisul in care simtea ca patrunsese dura putin, aprig de putin.

“رئيس …”
Angajatul abia deschise gura sa rosteasca vorbele. Marocanul se intoarse, inca tinand mana pe Tatsurou, foc si para. Toata culoarea din obraji i se curma brusc cand observa in ce directie aratau, discret, oamenii sai.
’Allah, treaca de la mine paharul acesta…’ Mana ii zbura pur si simplu de pe barbat, evaporandu-se de langa el ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. La ce sarada trebuia sa fie martor, in halul asta ajunsese! Insa nu putea … nu putea decat sa se gandeasca, Allah, vai, cat de indelung il privise. Il privise, da, si ochii li se ciocnisera. Si pana sa proceseze de cine era vorba, Allah, vai!
Se gandise ca e frumoasa.
”انتشرت، وقال انه لن يجرؤ.” abia ingaima ordinul, pierzandu-se in multime.

Your hidden knowledge you thought I'd never learn
I strike a match and make the whole place burn
Quote
Like
Share

Joined: September 20th, 2013, 1:27 pm

August 7th, 2017, 5:33 pm #10

E o problema?
Nu. Nu e.
Sigur?
Da, da.
Nu e o problema, nu?
Sigur.
Pana la urma, nu avea sa aiba loc sub… jurisdictia… ha! Jurisdictia. Ce naiba era o jurisdictie? Pana la urma - conteaza ce e aia o jur - is - dic - ti - e? Era foarte amuzant sa pronunte cuvantul. Acum, doar sa puna capul pe - gata, nu mai rade! - perna si sa incerce cumva sa faCA CAmera sa nu se mai invarta cu tot cu ea. Poate daca se tinea de cearsaf… asa, asa, tine bine. Stranse in locul gaurilor facute chiar ieri, tot cu unghiile. Dar azi, erau proaspat facute, pentru ca MAINE era o zi importanta. Da, o zi importanta. Incepu sa rada. Apoi realiza ca era o idee foarte proasta sa rada la orizontala, pentru ca ii venea sa vomite acum. Dar daca avea sa se ridice de acolo,avea sa-i vina sa vomite si mai tare, si daca nu avea sa ajunga la timp la baie?
Din fericire, reusi sa atipeasca. Doar sa atipeasca, ar fi trebuit sa se prinda ca era oricum o amagire. Stomacul nu mai suporta amanare si, pe la 4 dimineata, o impinse sa se tarasca totusi pana la baie, unde-si baga degetul pe gat.
Acum ceva mai limpede la cap, realiza ca in noaptea aceasta scapase. Dar nu-si dadu seama, cand se puse inapoi in pat, ca noaptea inca nu se sfarsise…

O auzi iar, pentru a nu stiu cata oara. Incetase sa mai numere. Strigatul ascutit, sfasietor, si intunericul. Si nici astazi nu reusise sa se convinga sa nu mai bea, ca poate asta ar fi facut-o sa o poata vedea. Dar strigatul … venea de peste tot si nicaieri. Unde sa se uite? Incotro s-o apuce?
De altfel, nu era vorba doar despre lipsa abtinerii de azi. Nu apucase s-o vada niciodata, desi stia bine despre ce era vorba. Vazuse una asezandu-se pe un cort din satra la un moment dat, al babei Balya, ca ulterior, sa vada apoi intrarea in cort incununata in negru… Nu intelesese imediat, dar fu lamurita de ceilalti de varsta ei.
“Cum, nu stii ce vesteste o cucuvea?”
Si cum era sa judece ce vesteste, din moment ce nici macar pe ea nu putea s-o vada. Initial, cautase sa inteleaga de ce nu putuse sa o vada direct, ci doar in vis, ca apoi sa priceapa ca in Japonia, astfel de creaturi nu existau. Era simplu. Si totusi, la ce bun era avertismentul, daca nu putea sa foloseasca informatia la nimic? Acolo sus unde era, Dumnezeu, sau cum il chema, radea bine. Nici asta nu era o noutate… probabil Tsura era un mare subiect de amuzament pentru El, din moment ce tot El o adusese in capatul celalalt al lumii sa caute un miraj.

Raven…
Ar fi fost tare ca chiar el sa fie vizat de avertisment. Dar cartile nu reuseau sa-i arate nimic. De altfel, nici nu prea fusese capabila sa citeasca in ceva. Toata ziua, se invatase sa ciupeasca din sticla la munca. Si cand pleca de acolo, tarziu in noapte, o astepta sticla de acasa… Mai mult, ca aproape tot raul si tot binele din viata ei curenta, totul plecase de la Raven. In doua saptamani, avea sa detina (fie si temporar) orice piatra si orice suflet din intreaga cladire principala. Era un salt enorm de la un biet caine de paza, fie si caine-sef…
Si asta nu era tot. De departe, esentialul era ca ii ceruse, neluand drept garantie loialitatea absoluta a femeii, nebagandu-i sula-n coaste. Nu, ba mai mult: o rugase. Tsura avea toate motivele sa creada ca in spate, nu se gasea nevoia lui Raven de a se revansa fata de ea… nu, profita in continuare la maxim de bunatatea ei, dintr-o alta perspectiva. O stransese cu usa in cel mai barbar mod posibil, aducand in discutie primele forme primitive de interes fata de familia sa - a lor. Isi facuse curaj sa intrebe de cateva aspecte generale, si chiar fusese insistent, asta pentru ca Tsura gasea de cuviinta ca era mai important, momentan, sa-i atraga atentia pe eveniment.

Auzi tu, sa organizeze in alta parte! O cauta cu lumanarea! Si stiind ca Tsura nu se putea concentra suficient incat sa-i poata si raspunde la intrebari, continua cu ele neinfricat. O tortura!
Poate ar fi trebuit sa preia atitudinea barbatului de acum o luna, diametral diferita de pofta lui de viata de acum…
Sa taca. Respectiv, sa bea. Nu erau exclusive, nu putea sa vorbeasca in timp ce bea. Desi, la un moment dat, daca se chinuia destul…
Mai adormi de cateva ori pana la ora 12, cand stia ca Raven avea ultima repetitie. Se tinuse de coada lui constant, ca si cum asta ar fi putut sa-i compenseze lipsa participarii “in forta” la eveniment. O pusesera la punct si colegii de dincolo suficient de bine… trebuia sa vina sa se distreze. Recte, sa bea. Ca altceva, ce putea sa faca pentru distractie? De fapt,nu era sigura ca bautul insusi implica distractie…
Pentru prima data in luni de zile, imbraca altceva decat negru. Era putin spus groaznic, dar primise ordine clare sa incerce macar sa se adapteze temei.

Imbibata bine, aproape se trezi la petrecere, mai degraba decat ajunse acolo. Alcoolul de peste zi se evaporase din ea la timp pentru “distractie”. In schimb, numarul lui Raven nu fu atat de lipsit de evenimente pe cat fusesera calculele initiale… aparitia lui Tatsurou n-ar fi trebuit s-o mire, insa nici ca avea ce sa-i faca. Ii cam plecase barca. Miscarea de forte din jurul barbatului ii cam scapa, din moment ce ea fu mai degraba atenta la reactia lui Raven. In schimb, Nobu era mult prea aproape, gata parca sa-l ia in brate cu totul, chiar acolo.
Deci, atentia ei nu era solicitata. Nu putea decat sa fie curioasa de imprejmuirea aceea de arabi, care brusc se disipase, ca la un semnal. O duse mintea sa priveasca inspre usa, insa fata aceea nu-i spunea nimic. Era o tipa blonda. Si ce daca? Dar poate totusi…
Sorbi mai bine din vermut si inghititura aproape ii pica travers. Ala era tipul cu blestemul?! Pe bune? Cu asta se ocupa mai nou? Ar fi vrut sa-si mute ochii de la el pentru a fi mai atenta la Tatsurou, insa era destul de bine invaluita in lentoarea alcoolului, sau…
Probabil avea propriile motive pentr care nu-i reusi miscarea. Intre altele, faptul ca nu se putea apropia de barbat atat de curand. Abia il remarcasera baietii responsabili “cu adevarat” cu paza pe aici, si daca s-ar fi bagat, i-ar fi sarit in cap… o facusera destul. N-avea chef de scandal. Dadu sa se miste din loc, insa unul din ei ii facu semn sa nu ia seama.

Ofta. Era legata la maini. Incerca sa-i prinda privirea lui Tatsurou, stiind ca alta sansa nu avea.

Ai grija de viteza, nici prea mare, nici prea mica.
Daca stai esti depasit, daca e mare li se face frica.

Quote
Like
Share