(don't tread) on sacred ground

(don't tread) on sacred ground

Joined: 18 Mar 2017, 22:27

24 May 2017, 15:39 #1

De obicei prefera calmul din Kyoto agitației capitalei. Era ceva legat de felul cum se îmbinau tradiționalul cu modernul în oraș, ceva ce nu reușise să găsească indiferent cât de mult căutase în altă parte; cu siguranță nu într-un Tokyo ultramodern și mult prea grăbit. Sau poate era doar nostalgia, dorința după o viață ceva mai simplă (cu toate că nu se putea plânge, îi plăcea viața pe care o ducea, chiar în ciuda agitației permanente), ori poate că la mijloc erau doar așteptările lui de la acest oraș... Sau de la oameni. Își alungă gândul din minte până să aibă timp să se instaleze acolo; era un semn de slăbiciune, pe care nu avea de gând să îl admită. În general nu admitea slăbiciunea—din partea altora nici atât, și cu atât mai puțin atunci când aceasta își avea rădăcinile în propriul sine, cu toate că dovezile acesteia se regăseau peste tot împrejurul său, sub diverse forme. O poză. Ba nu, două. Un pachet gol de țigări pe birou. O scrisoare îngălbenită de vreme, ascunsă cu grijă în sertar. Însuși faptul că se afla în Kyoto, într-un birou mult prea mic de la un etaj greșit, și nu în Minato, unde ar fi trebuit să fie, unde era necesar să fie. Toate, semne de slăbiciune cu care nu avea de ales decât să trăiască. Și câteodată, aproape că le suporta.

Întunericul începuse să pună stăpânire peste oraș. Lumini artificiale luaseră locul celei naturale undeva în depărtare, cu toate că cerul încă era senin, încercând în zadar să reziste liniei întunecate ce apăruse la orizont. Biroul, însă, rămânea cufundat în semi-întuneric, luminat slab doar de ecranul încă aprins al laptopului, care probabil avea să se stingă peste câteva minute. Nu se atinsese de el de ceva timp, cu toate că e-mailul era deschis cu un mesaj pe jumătate scris. Acesta nici măcar nu mai reprezenta un interes real. Stătea în picioare, privind panorama vag ascunsă de cireșii ce se scuturau, și așteptând.

Se părea că în ultimul timp, ăsta era cam singurul lucru pe care mai putea să îl facă: stătea într-o așteptare permanentă ca într-un limbo existențial, și nimeni nu părea dispus să o facă să înceteze, de parcă ar fi fost cu toții dornici să îi testeze limitele. O idee cât se poate de nesăbuită, dar fie ca ei; voiau să vadă cât rezistă? Avea să reziste. Voiau să îi testeze limitele? Avea să și le întreacă. Aștepta, și nici măcar el nu mai era sigur ce anume—vreo confirmare de primire a contractului pe care îl trimisese în dimineața aceea? Să fie lăsat singur, cu toate că era, prin excelență, deja singur? Poate vreun telefon sau un SMS sau un semn de viață de orice fel din partea lui Raven? Sosirea lui Ryosuke—Ryosuke, care îi ocupa mintea mai mult ca orice altceva zilele astea? Ceva mai mult, mai presus de existență în sine? ... Poate că le aștepta pe toate laolaltă, și toate contribuiau la furia sa crescândă, furie care nu era îndreptată asupra nimănui, momentan, și care amenința să se reverse asupra primului care avea să facă vreo mișcare greșită. Dacă lumea lui Tatsurou era o scenă, atunci pe scenă totul era un dans macabru, ai cărui pași doar el singur îi știa, iar ceilalți trebuiau să orbecăie în jurul său, conștineți fiind de pericolul iminent. Dar scopul scuza mijloacele—indiferent cât de neortodoxe erau atâta una, cât și cealaltă. Tatsurou oricum nu pusese niciodată prea mare preț pe regulile și limitările de care se poticneau atâția alții, altfel nu ar fi ajuns atât de sus.

Auzi cum niște uși se închid în depărtare, ultimii angajați plecând în sfârșit acasă, însă nimeni nu intră în biroul lui. O decizie înțeleaptă, din moment ce prezența lui acolo era cel puțin ciudată și era tratată cu o indiferență prost mascată și o tăcere doar de suprafață: de ce ar fi preferat directorul să se afle în Kyoto și nu în Tokyo? Cunoștea o parte din bârfele pe care le isca la fiecare venire a sa în capitala imperială—majoritatea păreau fixate pe vreo soție secretă sau o amantă; adevărul nu era chiar atât de departe. Dar nu. Nu de data asta. De data asta, realitatea era ceva mai simplă: posibilități. Trebuia să admită că posibilitățile pe care le avea aici erau unele complet diferite de cele pe care le avea în Tokyo, și erau nenumărate... În primul și-n primul rând, își putea alege oamenii mult mai cu grijă.

... Dar de data asta eșuase la acest capitol. Avusese încredere în persoana greșită, iar asta îl costase, și încă îl costase destul de scump. Câteva sute de milioane de yeni. Banii în sine nu erau o problemă, încetaseră să mai fie în urmă cu ceva ani, dar era în joc imaginea firmei. Firma fusese pusă într-o lumină proastă printr-o asemenea eroare—și implicit, Tatsurou însuși. În plus, așa cum era de așteptat, fusese cineva care profitase de asta; legătura între cele două evenimente fusese clară aproape imediat. Cineva profitase de pe urma lui și a încrederii lui greșit plasate, iar ăsta era un lucru pe care nu îl putea admite sub nicio formă.

Și nici nu avea de gând.

Tocmai își aprinsese o țigară când auzi pașii apropiindu-se. Aruncă o privire scurtă la ceasul Omega de la mână; arăta 7:59. Măcar era punctual.

“Intră,” ordonă Tatsurou, înainte ca celălalt să apuce măcar să bată în ușă.

just a single glance alone will do now
blowing in the wind, a hurricane lily

Reply
Like

Joined: 01 Apr 2017, 15:30

13 Jul 2017, 15:23 #2

    Imaginile se derulau nestingherite pe ecranul laptop-ului. Scena, una agitata, o cearta intre un barbat si o femeie, avea loc in bucatarie barbatului in timp ce personajul principal asculta de pe un coridor vecin. Cuvintele, ce nu ii erau adresate lui, loveau drept la tinta, iar explozia emotionala fusese violenta. Strigatul, acel urlet plin de disperare, ce portretiza pierderea sperante paruse atat de natural de parca actrita nu interpretase un rol, ci chiar isi vedea sansa la "normalul" ei disparand pentru totdeauna. Opri filmul. Isi trase patura pe cap si isi afunda fata in genunchi. Nu ii placeau dramele. Il loveau prea tare si stia ca ceea ce tocmai vazuse urma sa ramana cu el mult timp. Nu avea de gand sa il termine. Chiar daca stia ca fiind film american lucrurile urmau sa se sfarseasca cu bine si toata lumea urma sa fie fericita, nu voia sa il termine. Sau cel putin nu azi. Fusese prea mult pentu el. Mai bine revedea Shingeki no kyojin, desi si acolo era multa drama, dar era anime-ul lui preferat pana la urma. Hmmm, da asta era o idee buna, ii era dor de Levi si Armin si...

    Telefonul bazai pe masa, iar el tresari smuls din din ganduri si din lumea distopiana spre care acesta il purtau. Se strecura cumva afara din coconul creat din patura pufoasa si ridica dispozitivul. Tasta parola degetele fugindu-i pe taste. Maxilarul i se inclesta. Mesajul era scurt si la obiect si avand in vedere ca il chema acum insemna ca se intamplase ceva grav. Era tarziu, el nu ii era angajat direct. Isi musca buza. Uita complet de caldura paturii si se indrepta cu miscari automate spre sifonier, alegand din instinct un costum gri usor, o camsa alba si o cravata alnastru inchis. Nu ii placea imbracamintea formala, dar avea cateva astfel de piese facute pe comanda. Doar o parte mica a creierului sau il ghida in timp ce isi facu dus si se imbraca. Functiona pe pilot automat aproape, fiind prea concentrat pe scenariile ce incepeau sa i se creeze in minte si pe intrebarile al caror raspuns nu era sigur ca voia sa il afle. Isi musca din nou buza, imaginandu-si involuntar ce era mai rau.

    Urca in taxi si ii dadu mecanit soferului adresa. Nu avea timp de pierdut cu transportul in comun, nu acum. Prefera sa infrunte traficul pe bancheta din spate, chiar daca asta il costa in plus. Laptop-ul ii era deschis pe genunchi, degetele sale navigand cu usurinta printre taste in timp ce ochii studiau linii de coduri. Inchise capacul dupa cateva minute, caci nu putea s agaseasca acum o solutie. Nici macar nu stia despre ce era vorba si cel mai probabil isi facea griji degeaba. Ofta usor. Restul drumului incerca sa se autonvinga ca motivul pentru care Tatsuro il chemase nu avea nimic de aface cu tehnologia, cu programele, cu codurile. Inchise ochii cateva secunde si isi rezema capul de gemaul rece in timp ce taxiul intre pe strada pe care se afla biroul. Ii plati soferului si cobori din masina, strangand cu mana dreapta una din baretele ghiozdanului.

    7:56 arata ceasul lui cand urca in lift. 7:58 cand cobori, iar cand 8 deveni 9 se afla in fata usii cu mana ridicata. Nu apuca sa bata. Acel singur cuvant ii dadu un fior pe sira spinarii, asemanator cu cel pe care il simtise mai devreme cand se uita la film. Motivele erau diferite, iar cel de acum era mai real, caci il viza direct. Deschise usa.

    "Buna seara, Sakurada-san!" il saluta inclinandu-se respectuos. Facu cativa pasi in incapere si lasand usa sa se inchida in urma lui. Nu era prima data cand vizita acel birou si probabil nici ultima. "Cu ce va pot fi de folos?" intreba pe un ton plat, politicos si profesional. Nu fusese niciodata bun sa faca conversatie, indiferent cat de nejaponez era din partea lui. Prefera sa treaca direct la subiect si se indoia ca Tatsuro il chemase acolo ca sa il auda vorbind despre vreme sau orice alt subiect banal. Nu, atmosfera pe care barbatul o emana ii spunea clar ca nu. Inchiti in sec, involuntar.

Reply
Like

Joined: 18 Mar 2017, 22:27

13 Jul 2017, 19:31 #3

Nu se întoarse pentru a-l privi. Nu îi răspunse. Nici măcar nu dădu vreun semn că ar fi luat la cunoștință de prezența lui acolo. Într-un fel sau altul, trebuia să priceapă—Tatsurou nu era un om cu care să se joace. Deși se îndoia că ar fi îndrăznit să meargă atât de departe, la cum îl cunoștea el din foarte puținele interacțiuni pe care le avuseseră față în față. Dar mai bine să se asigure că mesajul era bine întipărit în mintea băiatului... La urma urmei, îl voia cuminte și supus. Crud? Poate că era crud. Nu punea prea mare preț de adjectivele ce i se atribuiau; putea să fie un nenorocit, atâta vreme cât era un nenorocit eficient.

Păcat, totuși, că trebuia să recurgă la astfel de metode—Ryosuke fusese dintotdeauna atât de cuminte, atât de respectuos, atât de obedient, gata mereu să-i facă pe plac... Aproape că i-ar fi putut da lecții. Desigur, toate aceste calități nu negau o greșeală ca cea pe care, inevitabil și indubitabil, o comisese. Dacă loialitatea ar fi valorat ceva mai mult... Dar iată că ajungea el însuși să greșească! Oare chiar îi era loial? La urma urmei, nu îl testase niciodată, nu cu adevărat, așa că ce garanție avea? Îi acordase prea multă încredere bazându-se pe prea puține date—îi dăduse voie, ba chiar îl rugase (inadvertent, desigur) să îi cunoască viața pe care în mod normal o ținea departe de ochii oricui, fără să aibă niciun fel de garanție la schimb. Un nume, și atât: se îndoia sincer că ar fi putut afla mai mult, chiar și dacă ar fi angajat o armată de hackeri și detectivi; la urma urmei, motivul pentru care apelase la Ryosuke de la bun început fusese faptul că era cel mai bun în ceea ce făcea. Ar fi fost un prost să nu se protejeze. Îi oferise un avantaj prea mare fără vreo garanție, iar acum plătea pentru asta. Sigur, poate că exagera, poate că Ryosuke nu îl trădase—dar prefera să nu riște și mai mult. Prefera să exagereze. Era unul dintre puținele cazuri în care nu putea strica nimic prin exagerare.

Își stinse țigara în scrumieră cu un gest apăsat, calculându-și fiecare mișcare. Își aranjă manșetele cu o rigurozitate aproape obsesivă, apoi făcu același lucru cu nodul de la cravată; în final, își trecu o mână prin păr, înainte de a se întoarce pe călcâie pentru a da ochii cu Ryosuke, având pe chip cel mai blând zâmbet de care era capabil. Nu trebuia să sperie bietul mielușel, chiar dacă era un lup în blană de oaie.

“Ia loc.” Indică scurt către scaunul din fața biroului. “Ceva de băut? Apă? Ceai? Whiskey?” Nu așteptă un răspuns, ci se îndreptă cu pași fermi către bar, de unde scoase două pahare în care turnă whiskey. Puse ambele pahare pe birou și se așeză pe scaunul de piele, privindu-l pe băiat la fel cum un vultur ce își așteaptă prada.

Acum... De unde să înceapă? De unde să-l ia și cât de departe să meargă? Continuă să îi scruteze chipul atât de inocent, și aproape că-i era milă. Aproape. Propria mândrie juca un rol mult prea important să fie dată la o parte pentru un sentiment atât de jos precum mila. Era egoist. Nu se ascunsese niciodată de asta; întotdeauna se puna pe sine pe primul loc, însă oricine i-ar fi dat dreptate de data asta. Mila nu câștiga războaie, mila nu salva pe nimeni. Mila ucidea, mai sigur decât orice altceva... Dar poate că totuși, un strop de umanitate avea să-i aducă mai mult decât o sabie ascuțită.

Atunci când vorbi, vocea îi era moale și dulce, încât s-ar fi putut păcăli chiar și pe sine. “Ryosuke, Ryosuke... De ce trebuie să te grăbești întotdeauna? Ai crede că te contactez doar când am nevoie de vreun serviciu din partea ta.” Își puse o țigară între buze, însă se opri cu o secundă înainte de a o aprinde. “Ah, uitasem că nu-ți place fumul de țigară... Îmi pare rău.” Era aproape indecent de politicos, chiar și în limbaj informal. Prinse țigara între degete și începu să o ruleze parcă inconștient, studiind-o cu atenție.

“De fapt, te-am chemat pentru că sunt interesat de tine.” În continuare privi țigara între propriile degete cu o fascinație aproape obraznică. Oftă ușor, după câteva secunde, înainte de a continua. “De viitorul tău, mai exact... Asta dacă îți dorești un viitor alături de mine și de această firmă, desigur.” Ochii săi negri și pătrunzători îi găsiră pe cei ai băiatului.

Era nedrept? Posibil. Era crud să se joace în felul ăsta cu el? Cu siguranță. Dar îi făcea plăcere? ... Fără urmă de dubiu. Tatsurou era, la urma urmei, un păpușar care voia să se joace.

just a single glance alone will do now
blowing in the wind, a hurricane lily

Reply
Like

Joined: 01 Apr 2017, 15:30

13 Jul 2017, 21:03 #4

    Incaperea era la fel ca intotdeauna. Mare, gradioasa chiar putin ostantativa din cauza ferestrei pe tot peretele si a privelistii pe care aceasta o oferea. Nu trebuia sa fi genui sa iti dai seama ca lui Tatsuro Sakurada ii placea luxul, sa impresioneze si, judecand dupa cat de bine se potrivea cu acel birou, poate ii placea sa si intimideze. Ryo nu era sigur de ultima parte, dar camera in sine ii dadea o senzatie ciudata. Parca se sufoca, desi nimic din ea nu facea trimitere spre claustrofobie. Involuntar si-o imagina plina de barbati in costume la dunga, cu parul aranjat perfect toti stransi in jurul biroului discutand, ceea ce ei numeau "afaceri". Astfel de imagini mentale faceau ca coltii inceputului de agorafobie sa se apropie de el. Il trecu un fior, grandomania il speria. Si totusi, in aceasta incapere ce il facea sa se simta mic si neinsemnat avea o salvare, o raza de lumina. Ochii i se indreptara instinctiv spre biblioteca. Rafturile acelea intesate cu volume cumva il linisteau, chiar daca stia ca adaposteau doar cateva elemente de literatura. Monstrul agorafobiei marai nemultumit in imaginatia sa si se retrase. Nu azi, bestie, nu azi!

    Dup biblioteca isi indrepta ochii spre Tatsuro, privindu-i si studiindu-i fiecare miscare, sau atat cat vedea din ele din pozitia in care se afla. Anticipa momentul in care barbatul se intoarse spre el si isi indrepta spatele, in incercarea zadarnica de a adopta o pozitie de om normal. Muschii protestara dureros, doar douazeci si cinci de ani si deja incepea sa aiba astfel de probleme. Nu era bine!

    Se aseza pe scaun, simtindu-se din nou mic. Nu era un barbat scund, din contra, trecea putin de 1.70, dar miscarile stangace si constructia aproape plapanda il faceau sa para mult mai firav decat era. Scaunul nu il ajuta deloc la stima de sine, aproape ca se simtea ca un elev trimis sa dea socoteala in biroul directorului...

    Vazuse prea multe filme Occidentale, asa era clar. Isi puse mainile cuminte peste ghiozdanul din poala si se gandi pret de o secunda. Un ceai i-ar fi prins bine. Nu apuca insa sa rosteasca cuvantul ca se si trezi cu un pahar de whiskey in fata. De ce il mai intrebase atunci? Lichidul aramiu nu il imbia. Chiar daca trecusera patru ani de cand putea, legal, sa consume alcool bautura nu il atragea prea mult. Era tare, mult prea tare pentru el. Ii multumi totusi si lua paharul in mana, doar tinandu-l, evitand sa il duca la buze. Sticla era rece si ii dadea o senzatie placuta.

    Simtea privirea barbatului indreptata asupra lui. Instinctiv isi lasa fata in jos. Adesea evita sa se uite in ochii oamenilor, nu voia sa stie ce se afla acolo, sa dea de codurile lor, sa fie curios, sa incerce sa le dezlege si apoi sa regrete. Isi pastra chipul inespresiv, studiind gheata din pahar si incercand parca sa isi dea seama cat de repede avea sa se topeasca.

    ~Ryosuke, Ryosuke... De ce trebuie să te grăbești întotdeauna? Ai crede că te contactez doar când am nevoie de vreun serviciu din partea ta.~

    Isi ridica putin privirea si clipi o data confuz restul fetei ramanand in ac eeasi masca inexpresiva, zidurile sale fiind ridicate ca intotdeauna. Din ce alt motiv sa il fi contactat? Si ce era cu acel ton? Ce se intampla aici? Un fior il trecu pe sira spinarii. Nu era sigur cum sa reactioneze in fata acestei atudini si mai ales ca ii vorbea informal. De ce? Cine era el sa ii vorbeasca asa? Era un nimeni si mai ales era un copil. "De ce m-ati chemat atunci?" intreba cuvintele lui fiind incarcate e formalitate. Nici nu isi putea inchipui sa ii vorbeasca altfel.

    Urmari traiectoria tigarii, apoi a brichetei. I se parea aproape fascinant cum un gest atat de simplu putea parea atat de elegant. El nu ar fi putut niciodata sa faca asta cu atata gratie. Si ce fusese cu comentariul ala legat de fumul de tigara? Nu spusese niciodata ca l-ar fi deranjat, din contra, si el fuma, rar, dar fuma. "E in regula, puteti sa o aprindeti." spuse, desi cuvintele parca ii sunau ciudat. Tatsuro er adirector de companie, nu avea nevoie de permisiunea lui. Nici nu ar fi trebuit sa ii pese ce gandea el.

    ~De fapt, te-am chemat pentru că sunt interesat de tine.~

    Poftim?! Auzise bine? Nu, nu avea cum! Sigur se referise la altceva! Trebuia sa se concentreze nu sa isi lase sistemul sa ii dea erare 404 si blue screen. Isi musca limba pentru a se asigura ca ramanea ancorat in realitate si in acelasi timp pentru a opri micul val de roseata ce ameninta sa ii invadeze obrajii. Firar sa fie! De ce fusese blestemat cu pigment deschis!

    ~De viitorul tău, mai exact... Asta dacă îți dorești un viitor alături de mine și de această firmă, desigur.~

    Se incruta vag, un mic semn al confuziei care isi facuse loc in capul sau. Interesat de el? De viitorul lui? Dar de ce? Ce treaba avea cu el? Era doar un programator, un freelancer?! Nu fusese niciodata vorba sa inceapa sa lucreze permanent la Kaizen, chiar daca asta insemna sa se afle in proximitatea lui Tatsuro, ceea ce era putin spus tentant. 'Sumimasen ga..." Incepu sa protesteze, insa trebuie sa isi aleaga bine cuvintele. Foarte bine! De ce ati vrea ca eu sa lucrez permanent aici?" intreba precaut. Adica da stia ca era talentat in ce facea, nu degeba il crease pe Fiver. Stia ca predase cateva proiecte firmei lui Tatsuro si, din catev stia el, fusesera multumiti de ele. Dar era freelancer si iubea asta. Nu i-ar fi placut sa lucreze in birou, chiar daca asta ii aducea anumite avantaje, printre care se numara, asa cum spusese si barbatul, apropierea de el. Ii pasa de asta mai mult decat ia-r fi placut sa recunoasca. Firar sa fie!
Reply
Like

Joined: 18 Mar 2017, 22:27

14 Jul 2017, 14:52 #5

Chiar arăta ca un mielușel speriat—dar dacă stătea să se gândească mai bine, Ryosuke mereu arăta așa. Sau poate că era doar efectul pe care îl avea Tatsurou însuși asupra sa? N-ar fi fost primul, și cu siguranță nici ultimul care să fie intimidat în prezența lui; era conștient de asta, și se folosea de această calitate mai mult decât ar fi vrut să recunoască. Dar cum totul era permis... Sau mai degrabă, își permitea totul și orice. Ei, oricum ar fi fost, nu se sfiise niciodată să-și arate colții, nu avea să înceapă acum.

“De ce m-ați chemat, atunci?”

Chiar și cu gradul ridicat de formalitate (care, dacă era să fie sincer, îi făcea plăcere. Da, era într-o funcție înaltă, și muncise pe brânci pentru a ajunge acolo, dar în același timp, era doar o urmare firească a lucrurilor; respectul i se cuvenea), tot i se părea puțin prea direct—dar nu făcea nimic. În cel mai rău caz, era doar un alt punct adăugat pe lista lucrurilor pentru care îl putea învinui. Păcate ce trebuia spălate, într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu... Preferabil mai devreme decât mai târziu. Tatsurou era dispus să treacă multe lucruri cu vederea și să le lase să se adune, însă în cazul lui Ryosuke, deja se adunaseră mult prea multe, mult prea repede.

Nu-și putu stăpâni un zâmbet aproape involuntar la auzul replicii; peste câteva minute, avea să-și dorească să nu fi aflat niciodată. Dar nu, nu trebuia să se grăbească, nu avea niciun motiv să se grăbească. Avea un milion de lucruri mai importante de făcut, însă niciunul dintre el nu era la fel de plăcut. Nici pe departe. Sigur, găsea o plăcere morbidă în simplul fapt de a-și vărsa furia pe alții, dar să se joace așa... I se ofereau prea puține ocazii să se joace cu prada, și avea de gând să profite la maxim de slăbiciunea lui Ryosuke. Aproape că i-ar fi putut părea rău dacă n-ar fi crezut că o merită din plin.

Chiar o merita.

Ignoră cu desăvârșire comentariul legat de țigară—de parcă ar fi avut nevoie de permisiunea lui! Ah, pe toți zeii, avea să fie mai amuzant decât își imaginase. Continuă să ruleze țigara între degete, cu un zâmbet abia sesizabil pe chip.

“De ce te-am chemat? Cu riscul de a mă repeta, mă interesează în mod deosebit viitorul tău. Mi-ar părea rău să refuzi să lucrezi în firmă. La urma urmei, ai fost impecabil până acum, ai făcut tot ceea ce ți-am cerut... Ba chiar ceva mai mult, și—...” Se opri brusc. Poate că mersese prea departe; la urma urmei, el era cel care nu spunea niciodată ceea ce gândea cu adevărat, așa că dacă începea acum cu laudele... Nu, până și el și-ar fi putut da seama că era ceva în neregulă, și nu avea de gând să facă o greșeală. Nu încă una, după ce comisese atâtea.

Lăsă să se așterne o tăcere tensionată preț de câteva secunde lungi.

“Nu,” urmă el, pe un ton mult mai serios și mult mai puțin măgulitor. “Nu cred că ne-ar conveni nici ție, nici mie dacă ai lucra permanent la Sakuraden. Nu, de fapt...” Făcu o pauză, calculându-și cuvintele. Încă trebuia să mai testeze terenul—poate că era exagerat de precaut, până în punctul în care ar fi putut fi numit paranoic sau nebun, însă prefera să fie numit în toate felurile și să aibă o asigurare. Oftă ușor. “De fapt, mă gândeam că ar trebui să discutăm mai în detaliu termenii colaborării noastre.” Vocea începea să îi tremure, trădând furia în crescendo din interior, dar reuși să o stăpânească. Cu un alt oftat ușor, puse țigara între buze și o aprinse, însă organismul său era prea saturat cu nicotină pentru a mai simți vreun efect. Închise ochii, expiră fumul, și zâmbi vag—un zâmbet periculos, după toate standardele, dar Ryosuke nu avea cum să știe asta. Nici nu trebuia să știe asta. “Vezi tu, câteodată am impresia—cu siguranță eronată—că nu suntem tocmai pe aceeași pagină.”

Se ridică brusc, un gest mai violent decât intenționase, însă reuși să se stăpânească; încă nu trebuia să cedeze furiei în creștere. Începu să măsoare încăperea în lung și-n lat, calculându-și fiecare pas, de parcă ar fi vrut să descopere vreo intrare ascunsă pe undeva. Așteptă alte câteva secunde lungi pentru a se asigura că nu avea să înceapă să țipe... Nu încă. Preferabil ar fi fost să nu înceapă deloc, însă era perfect conștient că asta ar fi fost o situație ideală ce nu avea să se întâmple. Ceea ce însemna că trebuia să se tempereze. O provocare cu atât mai mare.

În cele din urmă, se apropie din nou de el, sprijinindu-se de spătarul scaunului lui Ryosuke. “Dar e doar o impresie... Nu?”

just a single glance alone will do now
blowing in the wind, a hurricane lily

Reply
Like

Joined: 01 Apr 2017, 15:30

14 Jul 2017, 17:03 #6

    Oricine altcineva in locul lui, orice persoana cu mai multa incredere in sine si mai mult tupeu ar fi privit spre interlocutorul lui. Nu drept in ochi ca doar nu se cade sa faci asta, ci undeva in dreptul nasului. Ryo isi schimb isi tinea privirea plecata, supus. Pur si simplu nu ii placea sa se uite la oameni si asta nu pentru ca era timid. Oamenii pur si simplu il faceau sa se simta inconfortabil, iar daca evita sa ii priveasca direct stia ca se va linisti, chiar daca asta insemna ca monstrul castiga teren. isi ridica totusi la un moment dat ochii de pe pahar si ii lasa sa alunele pe tigara cu care se juca barbatul. Bun, un obiectiv perfect care sa ii mentina atentia, din punctul lui de vedre.

    ~De ce te-am chemat? Cu riscul de a mă repeta, mă interesează în mod deosebit viitorul tău. Mi-ar părea rău să refuzi să lucrezi în firmă. La urma urmei, ai fost impecabil până acum, ai făcut tot ceea ce ți-am cerut... Ba chiar ceva mai mult, și—...~

    Ceva... ceva nu suna tocmai bine in acest mic discurs. mereu i se paruse ca complimentele si laudele ascund ceva. Nu era paranoic... nu inca cel putin, insa era cel mai dur critic al sau si stia ca nu fusese impecabil. Nu ii pusese la dispozitie nici macar saizeci la suta din capacitatile sale. Se miscase bine, isi respectase toti termenii limita, iar rezultatele sale fusesera apreciate, dar nu se chinuise prea mult pentru asta. Nu, avea o identitate online pe care trebuia sa o tina secreta, iar daca ar fi dat suta la suta ar fi fost prea riscant. Chiar daca nu putea nega ca interesul barbatului pentru viitorul lui il flata tot i se parea ca era ceva putred la mijloc, iar instintul lui dadea gresi destul de rar. Da, instinctul si inteligenta il scoasera din multe incurcaturi si nu, asta nu era o lauda adusa propiei persoana, ci o concluzie la care ajunsese de-a lungul anilor.

    "Pana acum?" intreba calm, legandu-se de fix acele doua cuvintele aparent neinsemnate, dar, daca era sa le analizeze din punct de vedere pragmatic acestea puteau fi usor intrepretate ca "Ceva s-a schimba si nu in bine!" Pauza brusca pe care barbatul o facuse ii intarea convingerea, lucrurile nu mai functionau cum trebuie, aparuse ceva ce stricase algoritmul. Intrebarea era ce. Sentimentul neplacut ce il incercase cand vazuse mesajul reaparu, iar in urmatoarea secunda creierul sau trecu in revista tot ce facuse pentru firma sau pentru Tatsuro cautand scapari si momente de neatentie.

    Iii analiza gesturile, pauzele lungi de vorbire, cuvintele, tonul vocii, sesizand acel usor tremur care il facu sa isi inclesteze maxilarul. Stranse involuntar paharul in mana, fiind, spre norocul lui, prea slab fizic pentru a-l sparge. Curiozitatea ii fusese atatata iar creierul incepuse sa lucreze. Ce facuse? Unde gresise? Atinsese ceva ce apartinea companiei sau greseala tinea exclusiv de afacerile personale ale lui Tatsuro. Unde? Unde? Unde? Avea nevoie de mai multe detalii, de date concrete nu de jocuri si ghicitori. Daca era vorba de o eroare tehnica nu era normal sa se apuce cat mai repede de treaba ca sa incerce sa o repare sau ca sa salveze ce era de salvat? De ce pierdeau timpul? In numele Minervei! Asteptarea il omora.

    ~Vezi tu, câteodată am impresia—cu siguranță eronată—că nu suntem tocmai pe aceeași pagină.~

    Ei si iata in sfarsit un mic indiciu, urmat de un gest ce, in opinia lui, trada neliniste poate chiar furie. Involuntar se lasa mai pe spate in scaun, nu fara a-l scapa insa din ochi pe barbat. Se intoarcea in scaun, asigurandu-se ca era mereu cu fata spre el. Inghiti involuntar in sec, simtindu-se ca o suricata in desert urmarita de un vultur si neavand posibilitatea sa se ascunda. Profitase de aces joc ca sa lase paharul inapoi pe birou, desi probabil ar fi fost mai bine sa il tina in mana.

    ~“Dar e doar o impresie... Nu?”~

    Se ridicase de pe scaun tinadu-si ghizdanul si implicit, laptop-ul in brate ca un scut. Il banuia de ceva? Nu, nu avea cum. Lucrase curat. Isi stersese toate urmele, prezenta lui nu avea cuum sa fie detectata in retea. si nu facuse nimic rau per se, cercetase, dar informatia avea sa ramana la el. "Da." Isi indrepta spatele, din nou in aceeasi incercare zadarnica de a parea demn si de a da mai multa forta cuvintelor sale. Junghiul dureros nu se lasa asteptat, dar il ignora. "Imi puteti spuen despre ce e vorba? Daca sunt erori in sistem..." Isi linse buzele. Ii venea greu sa creada ca lasase loc de vreo eroare, dar cine stie, poate o facuse, iar daca o facuse... Nu! Era imposibil! Stia bine acele coduri. Nu accepta erori, nu existau!

Reply
Like

Joined: 18 Mar 2017, 22:27

14 Jul 2017, 20:02 #7

Zâmbetul îi dispăru aproape instantaneu de pe chip, în locul său rămânând doar o expresie goală. Dacă Ryosuke avea de gând să fie direct, atunci nu mai avea nici Tatsurou vreun motiv să se prefacă—nu știa dacă era o binecuvântare sau un blestem... Tot pe capul lui Ryosuke, desigur. Cu atât mai mult acum, cu cât încerca să impună el un ritm, aproape să controleze discuția; inconștient, cel mai probabil, dar oare chiar nu învățase că Tatsurou nu era omul care să fie controlat în vreun fel? El era cel care controla oamenii, el era cel care dicta și făcea jocurile; nu avea de gând să se schimbe acum pentru... Cine, mai exact? Ce glumă bună. Era un simplu interes, o oportunitate, iar el nu avea de gând să facă vreun compromis pentru o simplă oportunitate, indiferent cât de tentantă era aceasta. La urma urmei, toată viața își crease singur oportunitățile, nu le așteptase să cadă din cer. Ce îi putea oferi puștiul ăsta ce nu putea obține de unul singur?

Destul de multe lucruri; lucruri pe care da, le-ar fi putut obține și de unul singur, dar cu siguranță cu mult mai mult efort, și cel mai probabil cu mult mai mulți bani. Teoretic nu era tocmai într-o poziție de unde își permitea să cheltuiască fără să se gândească la repercusiuni; practic... Practic, situația era destul de diferită. Dar oare se merita? Tatsurou nu era prost. Poate că era multe lucruri, dar niciodată prost; știa să aprecieze valoarea unui om, chiar și dincolo de greșeală. Întrebarea reală era dacă putea să treacă cu vederea suficient de multe pentru a-i acorda o a doua șansă. În mod normal nu ar fi ezitat, dar...

... Dar adevărul era că era reticent. Eroarea fusese la nivel informatic, de asta nu încăpea niciun dubiu—cunoștea prea bine mersul lucrurilor, și așa îl asigurase alți doi experți plătiți cu niște sume aproape indecent de mari. Ceea ce însemna că fie cineva trecuse de protecția pe care Ryosuke fusese plătit să o creeze, fie Ryosuke însuși își băgase nasul mai mult decât trebuia (ceea ce nu era o crimă atât de mare în sine, nu în ochii lui Tatsurou) și cumva, niște date confidențiale ajunseseră la urechile unor persoane greșite. Ăsta era un risc pe care nu voia să și-l asume. Nu avea de gând să aibă un trădător în interior, nici chiar unul a cărui vinovăție sau nevinovăție încă nu fusese demonstrată.

Ridică din sprâncene și oftă. “Nu știu dacă sunt erori în sistem—tu ar trebui să-mi spui asta.” Tonul pierduse acea notă dulce, iritant de falsă pentru urechile lui, și reveni la asprimea și răceala obișnuite, deși încă era blând. Încă se mai putea controla; interesul ultim depășea în importanță propriul ego. “Dar nu acolo e problema...” Îl fixă cu privirea, sperând să i-o poată întâlni; fără succes. Trase un fum adânc în țigară, și își reluă înconjurul camerei, cu un pas ceva mai domol de data asta, și fără să-și desprindă privirea de pe Ryosuke, de parcă s-ar fi așteptat să facă vreo mișcare bruscă și voia să-l țină sub supraveghere. Desigur, nu era cazul. Măcar de atâta lucru era și el sigur.

“Cel puțin, nu problema imediată, continuă el în același stil detașat, ca și când ar fi vorbit despre vreme. “Problema ceva mai presantă e că cineva a avut acces la unele informații la care n-ar fi trebuit să aibă acces... El, sau oricine altcineva. Spune-mi, Ryosuke, cum s-ar fi putut întâmpla așa ceva, hmm?”

Nu își dăduse seama când se oprise în fața lui, privindu-l cu o atenție înzecită. Îl domina cu ușurință—era cu cel puțin zece centimetri mai înalt, și mult mai solid decât bietul băiat. Ar fi fost aproape comic dacă aerul n-ar fi fost atât de serios, atât de tensionat; iar Tatsurou nu avea de gând să facă nimic pentru a mai destinde atmosfera. Voia ca lucrurile să rămână așa, cel puțin până când avea să obțină ceea ce dorea de la Ryosuke; voia să dețină în continuare controlul—și, mai mult decât atât, să-l facă pe Ryosuke să realizeze acest lucru, în caz că apăruse cumva vreo urmă de îndoială în mintea lui genială. N-ar fi fost prima dată când un puști avea tupeul de a se ridica împotriva lui și avea nevoie să fie trântit la loc—cu toate că nici nu încăpea comparație, din niciun punct de vedere.

Ei, dar devenea aproape sentimental, ori nu-și permitea luxul de a fi sentimental. Nici acum, nici oricând altcândva; sentimentele erau o marcă a celor slabi. Și pe toți zeii, el nu era slab. Scutură ușor din cap, ca pentru a-și alunga imaginea din minte.

“Cum, Ryosuke?” repetă întrebarea, făcând un pas mai aproape către el; distanța dintre ei încă era considerabilă, dar pentru cât timp? “Cum? Și mai ales, cine? Cine?! Vocea începea să-i scape de sub acel control matematic, crescând în intensitate.

Și nu mai era atât de sigur că încă mai avea chef de jocuri.

just a single glance alone will do now
blowing in the wind, a hurricane lily

Reply
Like

Joined: 01 Apr 2017, 15:30

14 Jul 2017, 21:18 #8

    Laptop-ul se afla pe birou cu capacul inca deschis. Stia asta, il vazuse de cand intrase. Acelasi laptop la care lucrase doar cu cateva zile in urma. Parola o memorase repede, iar daca aceasta nu fusese schimbata putea sa se apuce de treaba in mai putin de trei minute. Asta daca Tatsuro nu l-ar fi oprit desigur, iar judecand dupa cum stateau lucrurile sansele erau minime. Dar, trebuia sa incerce. Nu avea cum altfel sa verifice. Oh, zei, spera sa nu fi gresit nimic, spera ca totul sa fie intact si frumos, altfel propriile date erau in pericol. Sa instaleze in laptop-ul lui Sakurada o versiune mai putin avansata a propriului sistem blindat de securitate nu fusese o idee buna, dar se grabise. Si asta din dorinta de a nu arata cat e de bun, caci daca ar fi vrut ar fi putut face unul de la zero. Trebuia sa ajunga la laptop-ul ala, sa simta tastele sub degete si sa vada sirurile acelea atata de indescifrabile pentru multi, dar atat de linistitoare pentru el. Trebuia sa rezolve problema asta acum!

    ~Nu știu dacă sunt erori în sistem—tu ar trebui să-mi spui asta.~

    Da! Da! Da! Cu asta era de acord. El trebuia sa ii ofere raspunsul. Deci se intorsesera pe aceeasi pagina. Bun! Perfect! Minuna! Fantastic! Mai ca nici nu lua in seama schimbarea de ton,
    de fapt o sesizase si sincer sa fie prefera asta in locul celui usns cu miere. "Daca imi permiteti sa studiez programul putin o sa o gasesc si... "

    ~Dar nu acolo e problema...~

    Aaaa... ce? Mai era una? Incepea s ail ia cu calduri. Nu era obisnuit ca clientii sa se planga de munca lui. Nu stia cum sa reactioneze. Ii dadea dreptate barbatului sa fie furios, dar chiar nu stia ce sa faca. Ce voia de el? Nu putea sa faca nimic pana nu ajungea in fata ecranului. Era legat la maini. "Care este problema?" intreba aproape soptind, incercand sa isi blocheze creierul care deja crea scenarii, unul mai negru ca celalalt. Isi musca iar buza pe interior, corpul ii era sagetat de fiori reci, cauzati de comportamentul barnatului pe care il urmarea discret. In acelasi timp ingrijorarea si anxietatea ii faceau temperatura sa creasca. Asteptarea il omora, iar daca ii cadea prada... Nu! Nu avea voie sa se gandeasca la asta! Trebuia sa fie logic, rational, calm! Se chinuise prea multi ani sa isi controleze si sa isi ascunda emotiile. Nu avea de gand sa o dea in bara acum. Nu avea voie!

    ~Cel puțin, nu problema imediată,... Problema ceva mai presantă e că cineva a avut acces la unele informații la care n-ar fi trebuit să aibă acces... El, sau oricine altcineva. Spune-mi, Ryosuke, cum s-ar fi putut întâmpla așa ceva, hmm?~

    La dracu! Stia oare? Nu, nu avea cum sa fi aflat. Isi stersese bine urmele, verificase de extrem de multe ori. Lasase totul intact, deci nu aveam cum sa il banuiasca... nu? Inghiti in sec. Mintea ii alerga mai ceva ca o gazela urmarita de un ghepard. Se dadu un pas in spate, aproape lipindu-se de birou. Tatsuro era prea aproape, si ii rostise numele intreg, vai cat ii displacea sa isi auda numele pe acel ton. Isi linse buzele. "Nu va pot da un raspuns concret pana nu ma uit la program, iar daca cineva a avut acces la informatie..." Facu o pauza, tentatia de a apela la atitudinea pe care o folosea online ca Fiver era mare.

    Se prinse cu o mana de birou, frica punea repede stapanire pe el. Dintre toate sentimentele pe acesta chiar nu reusise sa il controleze. Inciuda zidurilor sale si a chipului inexpresiv, spaima se observa in mici gesturi ce il dadeau de gol: maini ce ii tremurau, tendinta de a se ascunde dupa ceva, in cazul acesta ghiozdanul, nevoia de a marii distanta.

    ~Cum, Ryosuke? Cum? Și mai ales, cine? Cine?!~

    Isi muta capul, luptandu0se cu dorinta de a inchide ochii. Avea un raspuns la aceasta intrebare si acela er apropria persoana. Dar stia ca nu avea cum sa fie el. Din ce putea sa inteleaga informatia ajunsese deja mai departe, deci nu era el. Ce aflase el se afla in siguranta in creierul lui. Se agata de asta ca de un colac de salvare. Simti cum vag incepea sa recapete din nou controlul asupra propriului trup. Mana i se inclesta pe birou, cu hotarare de dat asta si isi intoarse capul privind spre pieptul barbatului. "Nu sunt hacker, dar daca programul meu are o fisura prin care informatia s-a scurs pot incerca sa depistez unde a ajuns." Si apoi sa ii distruga permanent cariera acelui individ, dar Tatsuro nu trebuia sa stie ca puta face asta. Pentru o fractiune de secunda ochii ii sclipira amenintator. Fiver nu era ieourele speriat din poveste.
Reply
Like

Joined: 18 Mar 2017, 22:27

14 Jul 2017, 23:22 #9

Instinctiv scrâșni din dinți, însă știa că nu avea de ales—se așteptase la asta, la urma urmei, dar tot nu îi plăcea ca cineva să îi umble prin lucruri, chiar și cu permisiunea sa. Fusese un efort aproape supraomenesc să-l lase să instaleze programul prima oară; acum că trebuia să îl modifice... Se simțea mult prea expus. Și cu secretele pe care le avea, nici nu era de mirare. Voia să se protejeze cât mai bine. Logic. Doar că în procesul de a încerca să facă asta, reușise cumva să-și creeze mai multe probleme acolo unde acestea nu ar fi trebuit să apară. Bine măcar că datele care fuseseră corupte nu fuseseră altceva decât fișiere ale firmei. Bine nu era oricum, dar dacă ar fi fost ceva personal... Probabil că cineva ar fi ajuns să îl șantajeze până acum. Da, da, așa era logic—nimeni nu făcea așa ceva fără vreun interes ulterior.

... Asta dacă nu avea cumva ceva personal de împărțit cu Tatsurou, caz în care logica era mai puțin probabil să se aplice—și dacă stătea să se gândească, posibilitatea era mult mai mare. Scutură din nou din cap, un gest aproape imperceptibil, alungându-și gândul. Nu era nimic personal la mijloc, nu avea de ce să se gândească el la ce era mai rău.

Îl privi cu atenție sporită pe Ryosuke, încruntându-se puternic, ca și când s-ar fi străduit să facă o legătură invizibilă. Părea stresat, de parcă s-ar fi aflat sub o presiune uriașă; ceea ce, întrucâtva, era adevărat, trebuia să recunoască asta. Dar oare chiar așa se comporta un om care era pur și simplu intimidat? Oare nu cumva și Ryosuke ascundea ceva, sau poate că știa mai multe decât voia să spună? Oare nu cumva...? Simți cum beculețul se aprinde, însă îl privi cu scepticism în continuare. Adevărat, Ryosuke avusese acces nestingherit la toate datele lui—și la cele la care nu avusese acces, probabil ar fi putut să capete acces cu ochii închiși. Apelase la serviciile lui tocmai pentru că era atât de bun, dar oare asta nu reprezentase o greșeală? Îi fusese anormal de greu să găsească orice informație, oricât de mică despre Ikari Ryosuke (până și numele parcă începea să sune ciudat și fals), iar rezultatele fuseseră dezamăgitoare. Oare chiar exista o legătură ascunsă pe undeva, pe care el nu o văzuse până atunci, sau începea să devină pur și simplu paranoic? Era o întrebare la care ar fi preferat să nu afle răspunsul.

“Hai să nu ne mai prefacem. Știm amândoi că talentele tale sunt mult mai mari decât cele de simplu programator, nu?” Era o presupunere care poate că mergea prea departe, chiar și pentru Tatsurou, însă nu se îndoia că erau lucruri pe care Ryosuke omisese să le menționeze. Oftă. “Fă ce ai de făcut,” replică în cele din urmă. Era un ordin, nu o invitație, însă reuși să își controleze tonul de data asta—nu era sigur cum de încă mai reușea, și autocontrolul parcă îi scăpa printre degete mai mult cu fiecare secundă. Își încrucișă brațele și se îndreptă cu pași hotărâți în spatele biroului, oferindu-i suficient spațiu pentru a lucra, însă vrând să țină lucrurile sub supraveghere mult mai atentă. Nu ca ultima dată. “Și vreau să știu absolut tot—o certitudine, nu doar o posibilitate care să-mi întărească o bănuială. Ai înțeles?” Nu auzi dacă primi vreun răspuns din partea celuilalt; privirea deja îi era mult prea concentrată pe ecranul luminos al laptopului în întunericul aproape complet al încăperii.

Pe de o parte, îi plăcea această colaborare mult mai direct și mai tăcută; îi dădea o senzație de eficiență pe care cu greu o mai găsea zilele astea, având în vedere cât de pierdut era în propriile gânduri și probleme—această ultimă pierdere fusese doar vârful icebergului, și cu toate implicațiile negative pe care le aducea cu sine, servise drept un pretext perfect pentru a se cufunda în muncă și a uita (convenabil) de problemele de ordin personal. Inevitabil, mai devreme sau mai târziu avea să fie nevoie să dea piept și cu ele... Preferabil mai târziu decât mai devreme. Îl făcea asta un laș? De factură intelectuală, da, cu siguranță; nu avea rost să se înjosească și mai tare prin negarea faptului în sine. Poate că dacă o accepta, era o formă de curaj—nu știa dacă se putea numit curaj, din moment ce era născut din lașitate, însă era un gând încurajator, cel puțin pentru moment. Și avea nevoie de suficiente încurajări pentru a putea ține piept propriei conștiințe.

Nu, nu, nu era bine... Trebuia să fie atent la ceea ce se întâmpla. Dacă era cumva Ryosuke până la urmă... Posibilitatea devenea din ce în ce mai plauzibilă cu fiecare secundă, hrănită de propria paranoia și de reacțiile parcă prea exagerate—sigur, exista o urmă de îndoială, însă dacă ăsta era adevărul, atunci nu avea să o afle niciodată, nu din gura lui Ryosuke. Pe de o parte, dintr-un punct de vedere obiectiv, ar fi putut să îl înțeleagă; dar lucrurile deveniseră mult prea personale pentru a mai păstra aparența de obiectivitate.

Într-un final, hotărî că era mai bine să rupă tăcerea. “Ei? Ai ceva să-mi spui, Ryosuke?”

ʻȘi pentru binele tău, ai face bine să da.ʼ

just a single glance alone will do now
blowing in the wind, a hurricane lily

Reply
Like

Joined: 01 Apr 2017, 15:30

20 Sep 2017, 16:02 #10

    ~Hai să nu ne mai prefacem. Știm amândoi că talentele tale sunt mult mai mari decât cele de simplu programator, nu?~

    Mai mari, hmph, nu avea nicio idee! Ca Fiver era in stare sa faca lucruri la care el nici nu s-ar fi gandit. Putea sa intre in baze de date atent securizate, sa copieze, sa stearga informatii, sa urmareasca pe oricine voia prin sisteme de supravegheze, sa monitorizeze conversatii telefonice, sa distruga cariere si sa ii inalte pe altii; era in stare de multe si avand in vedere ca nu ii placea sa stangeneze, abilitatile lui cresteau o data lacateva luni. Daca ar fi avut conditiile si tehnelogia necesara putea fi o forta de temut, un monstru al internetului, al undelor de comunicatii. Insa daca recunostea asta era pierdut! Si era mai mult decat constient de asta. Nu petrecuse atat timp sa il creeze pe iver, nu se straduise atat sa isi ascunda mereu urmele, sa stearga tot, ca sa recunoasca tot de indata ce era presat ceva mai tare. Pentru prima data il privi in ochi pe Tatsuro, aproape ofensat de remarca lui. "Nu conteaza cat de mari sau mici sunt talentele mele, conteaza ce fac cu ele. Daca alti IT-sti aleg sa mearag in afara legii e treaba lor, dar nu e ceva general valabil." Trase aer in piept. Sa infrunti pe cineva ca sa iti aperi onoarea, fie ca o faceai doar si de fatada, era grei. Cum fac asta oamenii zilnic oare? "Acum, putem sta aici toata seara sa facem insinuari si presupuneri, dar asta nu ne va ajuta si nu cred ca de asta m-ati chema, domnule Sakurada!' Oh, zei, epuizant mai era! Isi muta imediat privirea, caci stia deja ca nu avea sa mai reziste mult. El nu era facut pentru asta, avea nevoie de protectia calculatorului.

    ~Fă ce ai de făcut,~

    Da! De o mie de ori da! Nici nu astepta ca barbatul sa se indeparteze bine si isi scoase laptop-ul. Ecranul negru prinse imediat viata, iar stivul cu toate programele sale isi relua locul obisnuit. Scoase un cablu pentru a conecta cele doua laptop-uri. Se apleca asupa tastelor, uitand pe moment de nevoia unui scaun. Spatele urma sa ii protesteze urat mai tarziu, dar nu era momentul sa se gandeasca la el acum. Degetele incepura sa ii fuga pe taste, iar ferestrele cu coduri se deschisera pe ambele ecrane. Chipul ii deveni concentrat, ochii citind rand dupa rand. Dar chiar si cu viteza lui asta era o treaba de durata si o stia. Plus ca dupa ce depista fisura trebuia sa isi trimita programul spion in cautarea celui care furase informatiile, iar asta putea sa dureze destul.

    ~Și vreau să știu absolut tot—o certitudine, nu doar o posibilitate care să-mi întărească o bănuială. Ai înțeles?~

    Ei la dracu! Normal ca avea de gand sa ii stea ca un ghimpe in coasta! Se putea sa nu?! Decise totusi sa il ignore, era pe teritoriul lui acum, lumea lui, regulile lui. "Mhm!" era mai mult un mormait decat un raspuns, dar se va multumi si cu asta. Laptop-ul personal avea instalat un program ce ascundea ecranul vederii, ar fi trebuit sa stea fix in fata lui ca sa vada ce facea acolo. Avea si pentru asta o solutie, isi tinea ferestrele mici, reusing astfel sa lucreze cu mai multe in acelasi timp, sa treaca dintr-una in alta. Ce-i drept ii lua mai mult sa citeasca informatia asa, dar aici intervenea memoria lui fotografica datorita careia nu era nevoit sa revina asupra randurilor. Problemele aveaus a apara cand va trimite "iepurele" in cercetare. Nu avea timp sa ii rescrie infatisarea, dar poate... totusi...

    Isi linse buzele, apoi le tuguie inconstient. Avea nevoie de o tigara... Asa repede? Se vede ca presiunea si stresul de mai devreme isi spuneau cuvantul. Era un las, un las si jumatate, o umbra cu atatea frici incat se minuna ca nu fusese diagnosticat pana acum cu paranoia, panica si anxietate, dar nu era tarziu! Colac peste pupaza mai nimerise si peste definitia vie a cuvantului "intimidare". Il puea acuza cineva ca era stresat? Nu... dar, probabil, era bine sa isi programeze o intrevedere cu un psiholog, macar sa rezolve ceva.

    ~Ei? Ai ceva să-mi spui, Ryosuke?”~

    Isi dadu involuntar ochii peste cap. Nu mai era in stare sa isi pastreze masca si sa isi contreleze ata de bine gesturile cand lucra. De asta lucra singur si acasa, sa nu vada nimeni cum era de fapt. Sa ii spuna ce? Orice raspuns voia de la el era prea devreme, iar daca cumva voia sa il faca sa recunoasca ca ii umblase el prin fisiera putea sa isi ia gandul. Mai bine ii tragea un glont in cap... sau... hai sa nu mergem chiar asa departe... "O sa mai dureze! Nu este o treaba care se poate rezolva in cateva minute, in ciuda a ceea ce prezinta media. Iar daca vreti sa incerc sa imi dau seama cine ce a furat si unde a ajuns fisierele..." facu o pauza, ii veni o idee. Era riscanta, dar poate nu era nevoit sa isi trimita iepurele. "Nu am mai lucrat cu ele pana acum, dar eista programe spion care pot face asta." Vorbise sigur pe sine. Vocea ii era stabila, fara nicio inflexiune. Fiver isi intrare in drepturi ca o a doua personalitate, desi nu avea asa cceva. Era doar un rol, o alta fatada, o alta masca, alte ziduri.

Reply
Like