<< Cast a shadow >>

Joined: July 15th, 2013, 4:45 pm

March 29th, 2017, 4:32 am #1

    Timpul nu trecuse peste cuvantul ei pana atunci. De fiecare data cand ii pusese mana in piept facuse cale intoarsa. Fara riduri. Fara ochi pierduti. Fara dureri de cap. Pana in urma cu doua saptamani sistemul ei de a-si rezolva divergentele cu ceasornicul vietii functionase perfect. Si totusi... toate lucrurile de care scapase pana atunci ca prin urechile acului pareau sa o loveasca direct in crestetul capului. Wendy disparuse intr-un mod pe care nu reusea sa il inteleaga. Copilul era singura sa legatura cu Lucy. Iubirea sa pentru copila era de-a dreptul egoista daca stam sa ne gandim. Venera mai degraba amintirea momentului in care o adoptase fortat decat actul in sine cu toate ca din exterior lucrurile mergeau ca pe roate de patru ani de zile. Primul instinct fusese sa isi sune tatal, insa, nici el nu era de gasit. Apoi mai marii... dar pe cei din urma ii neglijase atat de grav incat se temea sa mai ceara ajutor avand in vedere lipsa sa de responsabilitate. Putea sa moara linistita de altfel, oricum nimeni nu s-ar fi aplecat sa vada daca mai respira sau nu. Se obisnuise deja cu ideea ca traieste printre niste hiene care abia asteapta sa o sfasie si sa o ingroape de vie. Profitand de diversele relatii pe care le tesuse cu grija inca de la sosirea sa in Kyoto, reusi sa adune cateva informatii. Ii venea greu sa creada ca va ajunge la un capat de drum multumitor, dar nu avea de ales.

    Se simtea datoare sa isi ofere siesi explicatii, drept pentru care acesta era motivul pentru care Maja se afla la birou, rastignita pe un scaun incomod in timp ce oamenii normali se bucurau de aerul placut de pe plaja. Hawaii nu o impresiona cu nimic. Poate pentru ca ceva in interiorul sau se rupsese in mi ide bucatele si situatia actuala o facea sa calce in repetate randuri pe cioburi. Poate pentru ca tanjea dupa ceva ce incetase de mult timp sa mai ceara din partea oamenilor. Ofta prelung dupa ce inchise jurnalul si il arunca intr-un sertar. Scrisese pe tot parcursul zborului si abia daca inchisese un ochi. Nu simtea oboseala la nivel fizic, insa, psihicul sau dansa salsa si pierdea usor, usor ritmul. Arunca o privire cu coada ochiului in spre cana de cafea. Goala. Apoi spre ceasul din perete. Limbile dep e cadran ramasesera nemiscate, dar Maja simtea ca trecusera aproape trei ore de cand se asezase. Dimienata? Seara? Dimineata-Seara? Isi lua chipul in palme, cautand un punct oarecare in care sa isi fixeze privirea. Trebuia sa iasa din camera sau avea sa se urce pe pereti cu prima ocazie cand mai auzea un hohot de ras trecand de fereastra sa.

    Nu pusese gura pe alcool in speranta ca va izbuti sa ii dea de urma copilei ( se indoia ca Lucy putea fi mai evidenta decat o pustoaica de 12 ani asa ca pe asta se baza in munca sa de detectiv). Isi dorea sa nu fi luat decizia respectiva. O sticla de gin ar fi trimis-o cu succes in lumea viselor, cu un pas mai aproape de a o regasi pe Wendy. Odata iesita din hotel isi arunca papucii undeva in nisip, fericita ca talpile i se afunda incet, lasand varful unei scoici sa o zgarie usor in talpa. Mintea ii era in cu totul alta parte, iar rasaritul incepea sa ii capteze atentia si sa o departeze de planul sau initial. Mergea fara nicio directie, ignorand oamenii rasfirati care fie iesisera sa vada rasaritul, fie ramasesera acolo peste noapte. Cativa dintre ei o ocolisera, altii ii stersesera cate un umar. Putin ii pasa. Se apleca incet langa un tip pe jumatate adormit si ii lua cocktailul din mana fara nicio retinere. Marsul sau alaturi de acel cocktail pe jumatate baut se opri undeva la o distanta rezonabila de linia la care se opreau valurile. I se facuse greata si simtea ca inca o inghititura avea sa o dea gata. Unde disparusera zilele bume cand Maja golea pahar dupa pahar fara sa.clipeasca macar? Nici ea nu avea habar. Se uita buimaca in jurul sau si zari pe cineva in calea sa. Heeei, tu, tipul care nu are ce face cu viata lui si se uita la mine acum! striga razand cu gura pana la urechi. Avea intentii bune, dar... Fac cinste cu un pahar daca imi spui ce e in bautura asta.

    Se ridica in capul oaselor, alergand cu viteza melcului chior spre respectivul individ. Voia sa isi ceara scuze cel mai probabil, dar asta nu insemna ca buzele aveau sa ii respecte vointa. Isi trecu mana prin par, apoi cauta prin buzunare pachetul de tigari si bricheta. Piatra incepea sa ii juleasca degetele asa ca injura printre dinti aruncand bricheta cat colo. Ai un foc macar? intreb cu tigara intre buze, privindu-l cu toata speranta pe care o avea in ea.

Let me in the wall
You've built around

We can light a match
And burn it down


best gift <333
Quote
Like
Share

Joined: March 25th, 2017, 7:33 pm

April 3rd, 2017, 1:49 pm #2

Simțea cum propriul sine îi scapă printre degete. Ciudat, având în vedere că sinele lui era atât de sec, atât de lipsit de vreo urmă reală de personalitate, dincolo de obiceiurile si de ideile pe care la nevoie și le putea schimba; se părea că totuși, acea urmă de personalitate exista undeva, adânc îngropată, din moment ce putea începe să se piardă. Probabil că putea, nu știa sigur, dar sentimentul era unul extrem de ciudat—de parcă, fără vreun motiv anume, ceva îi lipsea. Nu era normal. Viața lui era atât de ancorată în realitate, în rutină, în normalul plictisitor al fiecărei zilei, și avea parte de atât de puțini factori care să o perturbe încât era pus în fața a ceva... nou. Îi displăcea noul. Ironic, da, dar real; îi displăcea aproape la fel de tare ca senzația asta străină. Nu îi lipsea nimic, sau cel puțin nu ceva imediat, și cu siguranță nu ceva de care era conștient. Poate era doar senzația inerentă dată de locul cu care nu se obișnuise, nici chiar după cei aproape doi ani de când locuia aici. Era de parcă altcineva îi trăia viața, iar el nu avea niciun cuvânt de spus în asta. Nu era deranjant faptul în sine. Îl deranja că acest cineva pe care nu îl recunoștea parcă schimbase o rotiță din mecanism și acum funcționa ciudat.

Rutina sa era măsurată precis de secundarul ceasului elvețian, fără abateri, fără greș, fără loc de schimbări. Impersonal și rece, de parcă era tras de sfori invizibile, fără să fie animat de sentimente umane, mereu la fel, până când la un moment dat ceva avea să se strice, fără vreun avertisment prealabil. Momentul acela pândea de la distanță, așteptând momentul când avea să atace, tăcut precum marii prădători. Nu îi era teamă de el per se; schimbarea fusese dintotdeauna o constantă în viața lui, ci mai degrabă îi era... poate nu teamă, însă trebuia să admită că undeva se punea un semn de întrebare, o curiozitate ciudată asupra felului cum acel impact inevitabil avea să îl schimbe. Pe de o parte nu voia să știe, dar pe de alta...

Așa că, mai mult de dragul curiozității, se lăsă pradă senzației și se rupse conștient și voluntar de viața să măsurată în ore și minute și secunde exacte. Un scenariu de “ce-ar fi dacă.” Lăsă deoparte orice instinct care îi ordona contrariul—nu îi era greu să o facă; era aproape un act reflex, având în vedere tot trecutul. Și totuși, nici măcar astfel nu putea să-și suprime unele porniri. Trezitul de dimineață. Cafeaua băută cu două cubulețe de zahăr. Verificatul e-mailului. Încă puțin și chiar ar fi fost tentat să meargă la muncă și să lucreze peste program, cu toate că era ziua lui liberă. Nu se putea desprinde chiar atât de tare de rutina care îi intrase parcă în sânge, oricât ar fi dorit. Sau nu, dorit nu era cuvântul bun. Oricât de curios ar fi fost ce s-ar fi întâmplat ca urmare a acestui fapt. Da, părea o formulare mai potrivită.

Nu își amintea cum ajunsese pe plajă, nu îi plăcea plaja, erau prea mulți oameni, chiar fiind atât de devreme. Cu mâinile în buzunar, în una din ele strângând telefonul (pe care îl închisese; dacă voia să facă asta, trebuia să se implice până la capăt), se apropie de marginea apei fără vreun motiv anume. Văzu cu coada ochiului o tipă care părea vag pierdută, de parcă nu ar fi fost sigură unde era sau ce se întâmpla. O studie cu atenție, sau cel puțin, cu cât de multă atenție îi permitea lumina slabă a dimineții și distanța destul de mare care îi despărțea. Era frumoasă. Și se părea că și ea îl remarcase; aruncă o privire în jur auzind vorbele femeii, însă nu mai era nimeni prin preajmă. Nici măcar nu își dăduse seama că se holbase, însă nici nu își feri privirea, oricum nu ar fi avut niciun rost acum. Zâmbi, pornind spre ea în același timp în care și ea porni spre el, întâlnindu-se undeva la mijloc.

Părea să fie cu câțiva ani mai mică decât el, probabil nici nu trecuse de treizeci, și avea aerul caracteristic, obosit al unei persoane care muncise foarte mult într-un interval foarte scurt. Și pe deasupra, mai și bea... Nici nu răsărise soarele bine. “Dacă ai luat-o cu băutura așa de dimineață, nu cred că ești tocmai pe drumul cel bun.” Îi luă paharul din mână cu un gest firesc și luă o gură, strâmbându-se ușor. “Piña colada. De o calitate îndoielnică, aș spune.” Lăsă paharul în nisip.

“Ai un foc macar?”

Într-o lume perfectă, ar fi avut. Eventual ar fi luat două țigări, le-ar fi aprins, și apoi i-ar fi dat ei una, cu gestul ăla caracteristic al lui Paul Henreid din Now, Voyager. Într-o lume perfectă, probabil ar fi arătat ca Paul Henreid... Sigur, erau pe picior de egalitate; nici ea nu semăna cu Bette Davis. Poate doar la ochi. Da, într-adevăr. Dar, desigur, lumea nu era un loc perfect, el nu era vreun Paul Henreid să-i aprindă țigara cu atâta stil. Nici măcar nu fuma. Se căută în zadar prin buzunare, știind foarte bine că nu avea să găsească nimic acolo în afară de telefon, chei, și câteva bancnote. “Îmi pare rău,” îi spuse el cu o sinceritate rece și inflexibilă. Nu o făcea intenționat, doar că pur și simplu, emoțiile nu își găseau locul în vorbirea sa. “Poate pot să mă revanșez. Pot să vă invit la micul dejun, domnișoară...?”
Quote
Like
Share

Joined: July 15th, 2013, 4:45 pm

April 8th, 2017, 5:50 pm #3

    Arunca o privire in spate, catre hotelul unde se cazase. Tot fundalul din jurul sau i se parea ireal de calm, mult prea diferit, ca si cum ar fi aterizat intr-un colt de lume ce abia se mai tinea prins de corpul central intr-un ligament subtire. Capta sunetul valurilor, asteptand un semn care sa o faca sa zboare inapoi in Kyoto, sa isi faca bagajele si sa se intoarca de unde a plecat, sa dea macar la exterior ceasul inapoi si sa stearga tot ce ii statea in cale in momentul respectiv. Gandurile ii ramasesera agatate intr-un cui, undeva intre doua secvente diferite pe care le rulase din nou si din nou. Zambi, fixandu-se pe ochii individului. Obsesii, amintiri, reflexe. Inchise ochii, ascultandu-i numai vocea. Asa putea sa se concentreze mai bine, sa nu devieze de la subiect fara sa vrea. Un drum? Cine pomenise de asa ceva? Dadu din cap negativ, realizand ca arata ca si cum ar fi beata. Nu o deranja imaginea in sine, ci mai degraba faptul ca ar fi preferat sa fie beata decat treaza in dimineata respectiva. Stramba din nas, fara sa protesteze cand nu isi mai primi bautura inapoi. Gustul ii ramasese oricum pe buze si se agata de el ca un inotator prost care alearga dupa colacul de salvare.Sa inteleg ca ai mers si tu pe drumul asta daca spui ca nu e bun? il iscodi cu zambetul pe buze, fara sa foloseasca un ton prea incisiv. Oferta ramane valabila, sa stii. Ceva de calitate si, eventual, cand apune soarele, nu cand rasare.

    Il urmari cum se cauta prin buzunare cu nerabdarea copilului care isi asteapta premiul promis. Expresia Majei ramase, insa, impasibila dand senzatia ca plamanii ei puteau sa traiasca linistiti fara nicotina. Ridica din umeri, respirand zgomotos in semn ca se simtea totusi putin dezamagita. Isi scoase totusi o tigara din pachet si o plzitiona intre buze ca si cum ar fi fost aprinsa. O linistea pana si senzatia care i-o dadea filtrul usor umezit. Se intoarse cu fata catre apa, pregatind un raspuns. Sa ofere alt nume? U-ar fi convenit sa teasa pe loc o viata noua, o identitate fara pic de pata care i se parea ideala, dar usor nu insemna neaparat si de durata. Incepu sa rada involuntar cand numele sau ii veni in minte. Schindler. Dubios, stiu, dar daca faci abstractie de semnificatie suna mai bine decat Maja. Realiza ulterior ca nu ii oferise un raspuns la intrebare. Avea prostul obicei sa se indeparteze de subiectul central, dar de data asta nu o facuse intentionat. Se indrepta de spate in speranta ca asta ii va oferi un imbold sa isi tina ochii deschisi si sa nu se lase prada somnului care o cauta furios de atata amar de vreme. Rezosta eroic tentatiei fiindca se temea de visele ce o pandeau la fiecare colt.

    Deci, eu cu cine as avea onoarea sa iau masa? intoarse medalia, dorind sa se afle pe picior de egalitate cu toate ca ar fi preferat sa il numeasca strain, sa nu se lege de el prin nicio informatie, fie ea oricat de nesemnificativa. Plimba tigara intre degete nehotarata inca. O arunca pe jos, acoperind-o usor cu piciorul. Nu parea deloc politicos din partea sa sa faca asta, dar mai bine o ingropa acolo decat sa o aprinda mao tarziu daca o punea la loc in pachet. Ar fi putut sa ingroape tot pachetul, dar nu ii garanta nimeni ca starea aceea avea sa persiste mai mult de cateva ore. In vacanta sau cu slujba? se interesa direct ridicand din sprancene. Trebuia sa fie extrem de norocos sa lucreze acolo. I-ar fi luat locul bucuroasa chiar si pentru o saptamana. Sau poate ca nu... Firea schimbatoare a Majei o facea sa se plictiseasca repede de locurile pe unde isi facea veacul. Ah si cred ca ar trebui sa ai mereu o bricheta la tine. Ai salva tipele ciudate ca mine si de bautura proasta si de tragedia unei tigari neaprinse. il sfatui la inceput serioasa pentru ca spre final sa rada pe sub mustati.

Let me in the wall
You've built around

We can light a match
And burn it down


best gift <333
Quote
Like
Share

Joined: March 25th, 2017, 7:33 pm

April 16th, 2017, 7:38 am #4

Nu știa pe cel fel de drum mersese până atunci, dar cu siguranță nu se abătuse de la el—la fel cum nu se abătuse de la nimic altceva în viață. Oamenii în general nu aveau așteptări de la el, și prin urmare, îi intrase în reflex ca nici el să nu aibă așteptări. Nici de la alții, nici de la sine. Era cinic, poate, dar cinismul era doar o altă denumire pentru o putere acută de a observa lucrurile așa cum erau. Măcar la asta se pricepea, unul dintre puținele lucruri la care chiar era bun, și care îl făcea atât de potrivit pentru meseria pe care și-o alesese. Sau mai degrabă, care îi fusese oferită. Fuseseră prea puține ocaziile în viață când chiar făcuse el însuși alegeri, decizii cu care trebuia să trăiască pentru totdeauna; era mai simplu și mult mai plăcut să se lase purtat de curent.
În Hawaii, aparent, și în compania unei domnișoare care părea să știe ce vrea de la viață, spre deosebire de el. Nu era o companie deloc rea. “Nu toate alegerile pe care le facem sunt folositoare,” replică el evaziv, ridicând din umeri. “Dar cine sunt eu să judec? N-am mai purta discuția asta dacă ai fi fost ceva mai... Ah. Convențională, dacă pot să îndrăznesc.” Îi zâmbi, perfect și fermecător, ca întotdeauna, deși nu se ascundea absolut nimic în spatele acelui zâmbet, nimic mai mult decât o curtoazie bine exersată și mereu la îndemână.

... Cu toate că, obiectiv vorbind, femeia arăta bine. I se citea oboseala în ochi și pe chip (de înțeles, având în vedere faptul că priveau răsăritul), dar altfel, probabil că ar fi fost genul lui. Nu că ar fi avut un anumit tip de femei pe care le prefera; sau dacă avea, nu întâlnise încă vreuna care să îndeplinească acele criterii, dar probabil că Maja Schindler i-ar fi plăcut. Nu își putu stăpâni un alt zâmbet, de data asta chiar ușor amuzat; numele era ciudat, într-adevăr, dar era genul de nume pe care ar fi putut să îl rețină. Maja Schindler. Suna oarecum fals, dar se îndoia că ar fi spus-o cu atâta franchețe dacă chiar ar fi fost. Oare avea vreo legătură cu personajul principal din film? Parcă era inspirat de realitate sau ceva de genul—nu știa cu siguranță, nu îl văzuse. Poate că ar fi trebuit să facă asta în loc să colinde pe plajă la asemenea ore, în compania unei femei plăcute. Saltul era unul destul de brusc, de la rutina zilnică ce parcă îi era scrisă în ADN la ceva atât de ieșit din normalul plictisitor. Anormal? Poate că era puțin cam mult spus. Interesant, mai degrabă.

“Falko Hoftiezer,” replică el automat la întrebarea femeii. Poate că era o mișcare nu tocmai înțeleaptă din partea lui, să își ofere numele real; asta însemna că avea informații personale despre el. Dar pe de altă parte, era doar un nume. Atât. Nu îi oferea nimic mai mult. Oricum probabil nu avea să se întâmple nimic mai mult între ei (dincolo de invitația la masă, și apoi o băutură), așa că ce importanță avea dacă îi știa numele? Nu era ca și cum ar fi putut să îl cunoască dintr-atâta lucru. Nu era ca și cum ar fi fost cine știe ce de cunoscut la el, dar asta era deja o altă problemă. “Ai crede că aș fi mult mai entuziasmat să trăiesc într-o locație de vacanță, nu-i așa? Dar adevărul e că odată ce trece acea iluzie inițială, lucrurile devin destul de obișnuite. Plictisitoare, chiar. O să presupun că tu chiar ești în vacanță?” Nu avea deloc aura unei persoane care venise pe insulă să uite de toate problemele—ba chiar îi dădea impresia că tocmai venirea aceasta îi crease mai multe probleme și procese de conștiință; însă nu iscodi mai mult decât era cazul. Probabil nu i-ar fi răspuns. Sau și mai rău, probabil i-ar fi pus și ea la rândul ei întrebări la care nu voia să răspundă.

Râse, nefiind sigur dacă să o ia în serios sau nu, până când începu și ea să mustăcească. Arăta superb când râdea. Da, cu siguranță, probabil i-ar fi plăcut de ea, dacă...

Oh.

Interesant. Nu avea nimic negativ. Probabil asta ar fi trebuit să treacă drept o premieră; deși ea, desigur, nu avea de unde să știe. “Cum ziceam, o să mă revanșez,” răspunse într-un final, pe un ton surprinzător de moale. Îi zâmbi și îi oferi brațul. “Și nici n-aș îndrăzni să-ți refuz oferta... Asta dacă o accepți și tu pe a mea, Maja Schindler.”
Quote
Like
Share

Joined: July 15th, 2013, 4:45 pm

April 24th, 2017, 8:05 pm #5

    Isi musca buza inferioara, straduindu-se cu greu sa nu rada frenetic. Decizii? Erau cosmarul vietii se si daca cineva incerca sa o defineasca ca persoana luandu-se dupa seria incredibil de lunga de hotarari luate atunci... Ei bine, era suficient sa spuna ca nimeni nu si-ar fi pus vreodata increderea in capacitatea ei de a gandi logic. De la a se implica in mafie ca agent federal pana la a fura un copil de pe strada si a-l creste toata viata ei era un amalgam de pozitii extremiste fata de societate. Singura parte buna a acestui dezastru pe care il antrena constant era faptul ca isi asuma toate riscurile, toate consecintele. Momentul fugar de meditatie disparu intr-un hohot de ras la auzul cuvantului conventional. Daca s-ar fi cunoscut de mai mult timp l-ar fi batut mandra pe umar si l-ar fi asigurat ca nimic din ritmul sau de viata nu putea fi numit conventional. Ramase cu zambetul pe buze, fericita ca cimeva nu ii spusese pe fata ca este imatura si complet pierduta pe carari. Indraznesc sa spun ca a trecut ceva timp de cand cineva a stat in preajma mea fara sa imi reproseze ceva legat de comportamentul meu infantil. continua liniar, ascunzandu-si bine reprosurile in spatele unei voci calde si a ochilor de un albastru poate prea clar pentru ora aceea.

    Asimila numele rapid, scanandu-l in mod repetat ca si cum ar fi avut puterea de a gasi legatura intre aspectul fizic si numele individului. Parea un nume invaluit in mister, ceva sobru, aflat in spatele unuo zod. Voia sa il sparga? Poate ca da, poate ca nu. Putea totusi sa jure ca la un moment dat curiozitatea o va impinge sa cunoasca mai multe detalii. Trebuia sa opreasca timpul in loc si sa faca cumva sa uite de motivul pentru care ajunsese acolo inainte de a o lua din loc. Oboseala si dezamagirea trebuiau sa se scurga undeva si Falko parea sa fie punctul perfect in care sa se opreasca o vreme sa isi traga sufletul.

    Nu stiu daca asta se intampla doar cu lpcatiile astea exoticd... de vacanta dupa cum spui tu... Sincera sa fiu, mi-ar placea sa nu raman mai mult de o luna intr-un loc. Dar probabil ca la un moment dat te saturi si de calatorit. ofta , privind in gol. Calatoritul era leacul perfect pentru oamenii instabili ca Lucy, pentru cei care nu isi gaseau locul, dar nu pentru Maja. Il privinou pe barbat in ochi si se gandi pret de o clipa daca ar fi ideal sa pastreze pentru ea motivul real pentru care se afla acolo. Ce avea de pierdut? Incalcase toate regulile posibile si imposibile pana atunci si niciun drob de sare nu ii cazuse in cap.Mereu am visat la o vacanta aici, dar din pacate nu am venit pentru relaxare. Nu ii trebuia un radar ca sa isi dea seama ca un om ravasit nu se bucura de atmosfera prea mult.

    Surase la vederea bratului intins si il accepta cu o spranceana ridicata. Avea o memorie extraordinar de puternica asa ca promisiunea i se intipari imediat in minte. Ranji pe sub mustati auzindu-si numele complet. Sa stii ca ai facut o afacere buna, Falko Hoftiezer. raspunse cu aceeasi moneda, potrivindu-si mersul dupa al lui. Avea tendinta de a se grabi, dar de data asta micsora pasul. Am ajuns de curand aici, deci ma declar total paralela cu locurile. Si daca ar fi stat mai mult tot s-ar fi simtit total pierduta in spatiu. Niciodata nu era atenta la astfel de detalii cand avea o tinta anume. Stia de unde putea sa isi ia o cafea tare si de unde putea sa faca rost de cea mai buna sticla de tarie.
    Deci sa inteleg ca o sa am timp sa-mi onorez si eu oferta si nu o sa pleci prea curand? il iscodi involuntar, stramband din nas atunci cand calca pe o scoica ceva mai ascutita. Nu era nici prima, nici ultima asa ca isi continua drumul fara vreo directie in acelasi ritm pasnic. I-ar fi placut sa petreaca ceva timp afara din camera hotelului, departe de laptop si de toate informatiile pe care le rascolea. Egoista? Nu era in masura sa se pronunte la capitolul acesta.

Let me in the wall
You've built around

We can light a match
And burn it down


best gift <333
Quote
Like
Share

Joined: March 25th, 2017, 7:33 pm

May 1st, 2017, 8:21 am #6

Mai degrabă inconștient decât voluntar, se depărta tot mai mult de ocean; întinderea imensă de apă avusese dintotdeauna puterea de a-l înfricoșa, în măsura în care putea fi speriat de ceva. Cu siguranță prefera să rămână ancorat pe pământ—nisipul rece era o confirmare a realității absolute, gâdilându-i tălpile de parcă ar fi vrut să întărească acest fapt. Lumea lui Falko era una puternic și absolut reală, fără să își permită luxul de a se pierde printre gânduri și metafore. Poate că unii l-ar fi considerat un defect; iar el trebuia să admită că, până la un anumit punct, așa și era: nu i-ar fi stricat să se lase purtat de val din când în când. Dar oare nu asta făcea acum? Maja (numele îi răsuna puternic în minte; era genul de nume al eroinei vreunui roman) stătea mărturie acestui lucru... nu?

“Călătorești mult, atunci?” Acum că o spunea, chiar nu părea genul de persoană care să rămână prea mult timp într-un loc. Într-un fel, nici el nu ar fi putut spune că era, dar circumstanțele lor erau diferite, din atâtea perspective.

Probabil.

“Mereu am visat la o vacanță aici, dar din păcate nu am venit pentru relaxare.”

Ridică din sprâncene, oarecum surprins, oarecum nu, dar cu siguranță interesat. Ce fel de persoană venea în Hawaii—un loc care ajunsese să fie sinonim cu tot ce însemna vacanță și relaxare—cu alt scop decât relaxarea? Desigur, el era un caz aparte, și nu ar fi recunoscut-o în fața ei, cel puțin nu pentru moment. Poate că de vină era lipsa lui de imaginație, dar nu-și putea da seama ce altceva ar fi avut puterea de a o aduce pe ea aici tocmai din...

De unde, mai exact? Nu spusese nimic legat de asta, și abia acum descoperea că era chiar interesat. Tot mai curios... De unde atâta interes, dintr-o dată? Nu încăpea îndoială că i-ar fi plăcut să afle mai mult, întotdeauna voia să știe cât mai multe, să aibă toate datele unei probleme, chiar dacă acestea nu îi erau neapărat necesare, dar aici parcă era altceva. Un factor oarecum personal; și asta ar fi trebuit să fie suficient pentru a-l face să se răzgândească: nu trebuia să se implice personal. Dar totuși, voia să știe, dintr-un motiv pe care nu îl înțelegea. Ar fi fost prea indiscret din partea lui să întrebe? Posibil. Dar ce avea de pierdut? Oricum probabilitatea ca ei să se mai întâlnească vreodată era infimă. Nu avea nimic de pierdut.

Zâmbi atunci când vorbi, în sfârșit. “Atunci ce te aduce prin asemenea locuri exotice?” Își mușcă buza, încă nesigur. “Și de unde vii, dacă pot să întreb?” Era mai bine să fie direct, deși i se părea că întrebarea era mult prea îndrăzneață—sau poate era el ceva mai rezervat. Tonul îi era ceva mai moale decât în mod normal, dar la fel de rece. Fără îndoială un defect profesional.

Ajunseră la restaurantul de la parterul unui hotel mai repede decât intenționase Falko. Teresa era aproape goală; încă era prea dimineață pentru majoritatea turiștilor; cunoștea foarte bine locul, din moment ce venea aici cel puțin de două-trei ori pe săptămână. Poate era atmosfera tradițională de insulă cea care îl atrăgea, sau faptul că era mai discret decât orice altceva pe o rază de câțiva kilometri, dar cu siguranță îi plăcea restaurantul al cărui nume încă nu îl putea pronunța. Alese o masă dintr-un colț ceva mai retras, la o oarecare distanță de ceilalți clienți—o familie gălăgioasă cu doi copii de până în cinci ani, și un cuplu în vârstă care mâncau în liniște. O invită pe Maja să se așeze, după care își trase și el un scaun.

“Oh, eu cred că o să mai rămân pe aici o bucată bună de timp.” I-ar fi plăcut să mai schimbe atmosfera, dar asta deja nu mai depindea de el—și în chiar dacă ar fi depins, nu ar fi avut nici cea mai vagă idee ce voia de fapt să facă sau încotro să o apuce. Era mai ușor să îi spună altcineva ce să facă, astfel nu trebuia el să trăiască cu deciziile pe care le lua sau cu urmările acestora. “Dar viața e imprevizibilă, iar eu nu am de ales decât să mă supun imprevizibilității,” adăugă în cele din urmă, pe un ton ceva mai precaut, de parcă și-ar fi cântărit fiecare vorbă. Dacă imprevizibilul era sinonim cu ordinele, atunci chiar cu atât mai mult era subiect imprevizibilității.

Comandă un piña colada, înainte de a apuca să sesizeze ironia situației sau propria ipocrizie. Dar nu conta, Falko nu trăia prin prisma părerii pe care o aveau alții despre el; de fapt, nici nu era prea sigur de ce anume mai trăia—un teritoriu periculos, și nu avea de gând să se avânte pe acolo. Nu acum, cel puțin. “Comandă ce vrei,” spuse el în cele din urmă cu un oftat și un zâmbet ușor vinovat.
Quote
Like
Share

Joined: July 15th, 2013, 4:45 pm

July 13th, 2017, 10:39 pm #7

    Un suras plapand ii inflori pe chip. Sa calatoreasca? Era atay de departe de adevaratul sens al unei calatorii ca se temea si sa pronunte acel cuvant. Era intr-o fuga continua. Alerga pentru Wendy. Alerga sa scape de propriile fantome care o urmareau insistent din trecut. Abia daca putea sa manance fara sa isi aminteasca prin ceea ce trecuse in Kyoto. Se temea de orasul acela, dar in acelasi timp se simtea legata de el prin simplul fapt ca acolo isi construise fara sa vrea o casa pe care nimeni nu i-a oferit-o vreodata fara vreun cost. Inchise ochii si dadu din cap afirmativ.
    Deschise gura, pregatita pentru o explicatie, pentru o lista infinita de locatii exotice pe care le vizitase si una si mai lunga in care sa includa ceea ce isi doreste sa vada pe viitor. Dar cuvintele nu iesira. Simtea cum i se blocheaza corzile vocale si amuteste fata niciun motiv. Inghiti in sec si reveni la zambetul initial. De fapt... eu nu calatoresc chiar atat de mult in general. Poate nu am avut ocazia pana acum. De data asta - si prin data asta ma refer la ultimele luni - trebuie sa gasesc ceea ce imi lipseste acasa. raspunse fara sa isi mai plece privirea in pamant ca un copil vinovat. Incepea sa se priceapa din ce in ce mai bine la expune adevarul intr-un mod cat mai putin compromitator. Detesta sa minta oamenii, dar nivelul sau de incredere atat in propria persoana cat si in celelalte scazuse considerabil.

    Ti s-a intamplat vreodata sa pierzi o persoana si sa vrei sa te duci pana la capatul lumii daca asta te-ar ajuta sa o primesti inapoi si sa te intorci la viata ta? o usoara inflexiune se simti in vocea sa, tradandu-i sentimentele. Pana la urma nu era un bloc de gheata care se ascunde de lumina soarelui. Ei bine, pe mine asta m-a adus aici tocmai din Kyoto, ca sa iti raspund si la cea de a doua intrebare. Muschii i se relaxara, si mintea i se calma pe moment. Desi avea tendinta de a merge tot timpul inainte cand incerca sa evite sa priveasca pe cineva in ochi ramase umar la umar cu barbatul ceo insotea.
    Dar tu? Cu siguranta nu din Japonia, nu-i asa? intrea pe un ton glumet, sperand in sinea sa ca raspunsul sa fie afirmativ si urmatorul sa o conduca catre o zona apropiata de locatia sa.

    Studie din scoarta in scoarta scaunele si mesele si zona in sine. Isi dorea atat de mult sa se bucure de ultimele sale zile acolo incat era in stare sa memoreze chiar si cel mai mic detaliu. Intotdeauna am auzit oamenii spunand ca acesta e locul unde te poti rupe de lume si te relaxezi total, dar pe mine cel putin... m-a legat si mai mult de problemele pe care le am. Nu stiu, poate e doar cazul meu, dar... lasa propozitia in aer cand realiza ca incepea sa vorbeasca excesiv de mult. Toata situatia i se parea extrem de familiara si habar nu avea de ce. Crezi ca dupa ce iti inchei vizita aici ai vrea sa treci prin Kyoto? se trezi din seninrostind cu voce tare o intrebare care ii misuna prin minte de cand o intrebase de undr vine. Zambetul involuntar i se sterse brusc, lasand loc unei mici sincope. Uita ca am intrebat.... sau de fapt... nu. Ofertele nu se retrag inapoi, nu-i asa? continua la fel de confuza fata de actiunile sale.

    Isi intinse mainile pana la linia imaginara ce ar fi delimitat un sfert din masa. Avea impresia ca cineva ii legase greutati de frunte, incercand sa o faca sa se sprijine cu barbia in pumni, lucru ce se siintampla de altfel. Putea sa cedeze acum. O cafea simpla fara zahar. rosti liniar, dar cu vocea sa calda. Somnul nu trebuia alungat fiindca disparuse cu desavarsire, numai ca Maja avea nevoie doar de gust. Imi pare rau daca... nu termina nici de data aceasta propozitia, lasand-o in aer. Se indrept sprijinindu-se cu spatele de scaun, lasandu-si insa mainile intinse comod aproape de marginea mesei. Ridica din sprancene si isi retinu un oftat care i se innoda in gat.
:hail:

Let me in the wall
You've built around

We can light a match
And burn it down


best gift <333
Quote
Like
Share

Joined: March 25th, 2017, 7:33 pm

July 14th, 2017, 9:16 pm #8

Cât de straniu i se părea—el, care de obicei nu agrea compania străinilor, să se simtă atât de comod în prezența acestei femei atât de misterioase. Trebuia că era vreo vrajă la mijloc, vreo incantație abia șoptită la miezul nopții sub vreo lună plină... Dacă ar fi crezut în așa ceva, poate chiar s-ar fi speriat. Realitatea era ceva mai simplă, și mai accesibilă până și pentru o persoană ca el: existau oameni fermecători pe lume prin simpla lor prezență, persoane pur și simplu interesante, iar Maja era una dintre acele persoane în jurul cărora pare că gravitează întreg universul. Cu atât mai straniu cu cât, de obicei, nu suporta astfel de persoane; i se păreau prea false pentru a exista cu adevărat, o formă idealizată, fantezistă a femininului... Sau poate o simplă ficțiune. Ceva lipsit de o formă de sine stătătoare, care nu putea exista în afara contextului în care fusese creată. Nu ea, însă—poate că era un instinct, poate că era doar o altă formă de idealizare tocmai prin excluderea de la un ideal ireal, însă Maja era... altceva. Clișeic? Cel mai probabil. Fals? Cu siguranță. Lumea în sine era falsă, iar percepția lui nu făcea altceva decât să perpetueze acest lucru.

Sau oare chiar așa era? Nu putea să nu se întrebe—era o tristețe intrinsecă, poate dată tocmai de acea lipsă de care vorbea, care o diferenția și care îl făcea să vrea să caute mai departe de suprafață. Cu siguranță exista o adâncime ascunsă în ea dacă fusese în stare să meargă până la capătul lumii doar pentru a găsi o persoană. Sigur, geografia spunea că Japonia nu era tocmai la capătul lumii de unde se aflau ei, dar pentru percepția sa de copil crescut în mijlocul câmpiilor din Nebraska, era chiar dincolo de capătul lumii.

Surâse slab, luând o gură de piña colada; se putea foarte bine considera în vacanță. “Din păcate, nu; îndrăznesc să spun că viața mea e mult mai puțin interesantă,” replică el vag, deși nu era tocmai așa; după orice standarde, un loc de muncă în biroul federal era multe lucruri, dar nu neinteresant. “San Fran,” îi răspunse el la întrebare. “Înainte de asta am stat o perioadă în Seattle și în The Big Apple, dar de fapt sunt dintr-un oraș pe care nici măcar nu o să-l găsești pe hartă.”

Oare i se părea interesantă doar prin prisma poveștii pe care o avea de spus, și totuși evita să o spună? Desigur, el era străin și nu se cădea să-și bage nasul acolo unde nu-i fierbea oala (cel puțin, nu în mod direct), dar lucrurile pe care le spunea... Voia să afle mai mult. Era de parcă îi punea momeala în fața ochilor și aștepta să o muște—iar el, cuminte, se conforma. Însă dacă se aștepta să joace după regulile ei... Ei, n-ar fi putut să o condamne, Falko era mult prea ușor de subestimat. Însă avea alte reguli cărora trebuia să se supună, pe care nu le putea înlocui nimeni, oricât de șarmant, oricât de interesant ar fi fost povestea pe care ar fi putut să o spună. Probabil că putea afla mai multe de unul singur, oricum. “Problema e că lumea idealizează unele locuri, la fel cum idealizează și unii oameni, sau unele momente, sau orice altceva. Realitatea e că problemele nu dispar prin magie doar odată cu schimbarea coordonatelor.” Cel puțin, nu din câte știa el; cert era că pentru el nu funcționase. O căutare a sinelui, împrăștiată în atâtea locuri diferite, și fără un rezultat mulțumitor.

Așa că de ce n-ar mai fi adăugat o altă locație pe listă? Kyoto... Japonia, huh? O țară unde nu cunoștea pe nimeni—sau cel puțin, unde probabil nu cunoștea pe nimeni, în afară de această străină care îi făcea ceea ce se apropia destul de tare de o propunere indecentă? Ar fi vrut să zâmbească și să treacă cu vederea tot momentul, eventual cu o glumă, însă Maja părea foarte serioasă în propunerea ei. Atât de serioasă, încât era tentat să o accepte.

“Ei, n-ar fi nici pe departe cel mai nebunesc lucru pe care l-am făcut.” Se opri preț de câteva secunde, dându-și seama că nici măcar el însuși nu credea minciuna. “Nu, de fapt, chiar ar fi cel mai nebunesc lucru pe care l-aș putea face. Nici eu nu sunt tocmai un mare călător, vezi tu... Dar soarta joacă jocuri nebănuite.”

Și dintr-o dată, de parcă cineva ar fi pocnit din degete și s-ar fi trezit dintr-un somn hipnotic, ideea nu mai era atât de nebunească. Ce-ar fi fost dacă... Nu îl lega nimic de Honolulu—seriviciul, desigur, dar probabil că asta s-ar fi putut rezolva cumva. Putea să trăiască la fel de bine în Kyoto ca oriunde altundeva, așa că ce anume îl oprea? Ar fi fost cu siguranță o ieșire din normalul repetitiv în care trăia; una prea bruscă, poate, dar una binevenită... Probabil. Era o opțiune demnă de luat în considerare.

“Îmi pare rău dacă...”

“Nu, nu,” replică el imediat, întinzându-se peste masă de parcă ar fi vrut să o prindă de mână—însă se răzgândi în ultima clipă, și își strânse degetele pe pahar după ceea ce fusese un arc ciudat prin aer. “Dacă vrei...” Îi evită cu grijă privirea, fiindu-i aproape frică de apropierea mult prea mare și mult prea rapidă. “Ai putea să-mi spui. Aș putea să ascult. Dacă vrei.”

El nu știa dacă voia să afle—dar voia să o cunoască. Se ascundea ceva mai mult în această Maja Schindler, și pentru prima oară după mult timp, chiar era curios să afle ce.
Quote
Like
Share