black piano note

Nu e clar daca acest bar este laudat de majoritatea tinerilor din Kyoto pentru preturile extrem de scazute sau pentru nenumaratii DJ aflati la inceputul carierei care le permit celor veniti aici sa le auda in premiera remixurile... insa cert este ca si-a castigat popularitatea, fiind plin pana la refuz in fiecare noapte. Pe timpul zilei toate usile sunt inchise, lasand impresia unui loc abandonat.

black piano note

Joined: 09 Sep 2017, 08:48

11 Sep 2017, 17:02 #1

”Iti lipseste tetraclorura de carbon, aici.” puse degetul fin pe hartie, percepand reliefurile facute de taieturile lui Ego si stersaturile in creion. ”E doar o aditie de clor, iti plac astea.” comenta, apucandu-se sa adauge cu un pix. Inainte sa puna, insa, varful pe notite, Ego il opri in ultima clipa: ”Nuuu, nu, nu. O sa adaug eu, tin minte, dar zau, nu mai scrie peste ce scriu eu ca nu mai inteleg nimic!” Era vizibil obosit, cedand controlul progresiv: NOx simti sprancenele trupului ridicandu-se la propria sa comanda. O, ce senzatie splendida sa poata faca asta dupa doua zile agonizant de lungi si zgomotoase. Din fericire, Ego picase lat de somn la o ora mai mult decat acceptabila in urma cu noapte si, drept rezultat, simti un val de energie placuta cuprinzandu-l pe masura ce stransoarea baiatului slabea. ”Mm… hai, distractie placuta.” facu in final, abia soptit. Si gata. Isi freca palmele si isi completa propriile exercitii din acea zi, plus mai citi cateva pagini din tratatul de anorganica. Mai trecuse deja prin el de doua ori, dar in lipsa de bani… wishlist-ul sau pe site-urile editurilor crescuse exorbitant de mult.

Ajunsesera aproape de fundul sacului si fiecare ban trebuia chivernisit. Noroc cu NOx si calculele sale, tinandu-le viata in comfort. Si noroc ca pusese unele restrictii de consum pe cardurile de credit, ca nu cumva Ego sa-si ia lumea in cap. Totul s-ar fi dus pe apa sambetei in maxim o saptamana daca s-ar fi luat dupa capul lui sec. Ma rog, jumatatea lui seaca de cap. La cat de putini bani cheltuia NOx, putea macar sa-si permita ca in noaptea aceea, sa se distreze putin - stilul sau de a se distra era, principial, economic. Cat inca era odihnit, dupaia, avea sa-i piara cheful. Asculta Wagner vreo ora pe laptop, reevaluand sintezele facute de Ego in acea seara. Evident, ii corecta notitele. Doar nu era obligat sa il asculte, si avea sa-i fie recunoscator. De ce sa nu profite de lipsa sa curenta de atentie? De altfel, i se paru atat de curios ca baiatul nu spunea absolut nimic, incat il si striga de cateva ori, dar nu primi decat mormaieli in loc. Ha, cat de tare.

Se imbraca intr-o camasa visinie dintr-un bumbac catifelat, netezind repetitiv gulerul si prinzand la perfecta echivalenta cele doua maneci. Asorta o pereche de pantaloni de stofa neagra, incinsi cu o curea de piele de aceeasi culoare. Isi puse ceasul Diesel la mana si se parfuma discret - cu aceeasi sticla de parfum pe care deja trebuia s-o aiba de… un an? Doi? Spre deosebire de Ego, nu prea era fan al duhnitului ca o curva… Isi lua si sacoul, pentru orice eventualitate: chiar daca era inca destul de cald afara, pentru el, orice adiere de vant era prea mult.
Alese sa hoinareasca intr-o zona a Kyoto-ului pe care n-o explorase inca. Odata cu mutarea aici, stia bine ca nicio cunostinta despre oras nu era in plus. Nu se stia niciodata. Se foi o vreme de pe o banca pe alta, deschizandu-si carticica de probleme, bagand-o la loc in sacou, ascultand muzica la casti, si alte activitati relaxante si atat de desconsiderate de colegul sau de trup. Ca, ce, puteai sa te simti bine si nemiscandu-te odata la fiecare 10-20 de secunde? Imposibil.

Intr-un sfarsit, se intampla inevitabilul: o adiere de vant prea mare si prea lunga. Intra intr-un bar, atat de atipic lui prin atmosfera destul de agitata, muzica techno - cum Dumnezeu sa-ti placa asa ceva? - si oameni, prea multi oameni. Se duse tinta catre locul cel mai putin populat, fatidicul bar in care se intampla toata actiunea din filme, de obicei. Nu-l deranja sa fie amplasat atat de central si privit de restul lumii, poate doar atingerile celor care incercau sa-si cumpere ceva. Aia, da. Zau, de fiecare data cand il atingea un necunoscut, simtea o jena atat de ciudata, un fior atat de neplacut… probabil ca daca ar fi fost fortat sa danseze intr-o multime, ar fi vomitat pe ring. Si asa, isi retinea cu greu greata de fiecare data cand Ego facea asta; bine, o semnificativa contributie o avea si alcoolul pe care acesta il ingera in cantitati industriale…
”Buna seara.” zise amabil,privindu-l pe unul din cei doi barmani. Sunt doi barmani, de obicei? O tipa il privi extraordinar de ciudat ca indraznise sa salute. Ce, nu se mai practica bunul simt, nu? ”As dori si eu un…” se opri in mijlocul frazei, ochii incrucisandu-i-se sa-si priveasca propriul nas. Stranuta puternic in palma. Se intinse dupa servetele. Mai stranuta o data, apoi isi sufla nasul, cu miscari si gesturi delicate. ”E curent aici.” comenta; desi cuvintele pareau reci si de atac, le spuse neutru, stiind ca, poate, nu era nimeni cu adevarat vinovat de asta. Pana la urma, era si el foarte sensibil. Surase usor.


Un drumusor curbiliniu, un spatiu si un punct. Oricat de mult calatorim, cu trupul sau cu mintea, in viata asta atat de stranie si de lesne de inteles in acelasi timp, noi, da, noi toti, in spatiul asta ne invartim.

Cum spui, taci.
Reply
Like

Joined: 04 Dec 2013, 12:26

12 Sep 2017, 14:35 #2

    Ceasul de la mana arata 19:30 la fel si cel de pe peretele din spatele barului. Cel de pe telefon afisa mandru 19:32. O luase iar inainte. A cata oara oare? Ofta si il baga in buzunar, nevarnd sa isi bata capul acum cu el. Teoretic mai avea o jumatate de ora pana termina programul, teoretic. O daca la trei saptamani isi programa cateva ture intermediar ca sa se ocupe de partea admnistratva a afacerii sale. Parte care nu ii placea deloc si care uneori dura prea mult, astfel sfarsind prin a pleca acasa aproape de miezul noptii. Dar se incapatanase sa nu isi angajeze contabili, ci sa invete el sa faca asta. Nu ca nu ar fi avut incredere in cineva calificat, dar prefera sa isi aca singur calculele, obsesia lui pentru precautie incepea sa se extinda.

    Apuca un pahar de pe marginea chiuvetei si incepu sa il stearga cu migala. Era ora la care Esagashi incepea sa se aglomereze. In curand corporatistii aveau sa treaca pragul in grupuri grupuri. Corporatisti la inceput si studenti galagiosi si dornici de cat mai mult alcool a carui calitate de multe ori nu conta. Stramba din nas, nu asta era genul de clientela pe care o dorea, dar pentru asta era cunoscut barul si avea sa mai dureze destul pana cand ptea sa ii schimbe numele si implicit renumele. Un sunet enerant, ca da mata chinuita ii inunta urechile si il facu sa scoata un geamat enervat si gutural pe care abia reusi sa il retina. Nu! Porcaria aceea de melodie al naiba ste carui DJ era data pentru a treia oara pe postul ala nenorocit si asta era de doua ori mai mult decat urechile lui puteau sa suporte, deca ar fi trebuit sa suporte! Mika, una din putinii lucratori part-time ii arunca o privire furisa inainte de a se reintoarce la cocktail-ul pe care il facea. Fara sa piarda timpul, si cu miscari arhicunoscute, Kazuo deschise una din usitele aflate in spatele tejghelei si dadu muzica mai incet, aproape in surdina. Poate trebuia sa creeze un playlist, daca nu acum in viitor sigur.

    ~”Buna seara.”~

    Ridica ochii de pe butoare curios, prinzand in acelasi timp privirea fetei. Zambi in sinea lui, era tipul sa o trimita acasa pe azi, chiar daca mai erau cateva minute pana la ora opt. "Vin imediat la dumneavoastra, intre timp va rog sa aruncati o privire meniului!" il indemna afisandu-si clasicul sau zambet amabil si profesional.

    Se intoarse apoi spre fata si ii atinse umarul. "Gata, Mika, du-te acasa! Iti ajunge pe azi, recuperezi maine." Fata isi musca buza, privindul incurcata. Normal ca avea de gand sa protesteze, cand n-o facea? "Dar, Kiriyama sen..." Kazuo ridica mana pentru a o opri, nu ii placea cand i se adresa asa, chiar daca el o invatase. "Inlocuitorul tau o sa vina in cateva minute, iar tu ai maine un examen asa ca du-te. Ai stat doisprezece ore aici, e prea mult" ii spuse soptit, indemnand-o din nou sa plece. Studentii astia!

    Dupa ce fata se strecra in spate isi indrepta atentia spre noul client si nu putu sa nu observe trasaturile straine, ar fi fost imposibil sa nu. Of, minunat! Gaijin? Jumate gaijin? "Deci, cu ce va pot servi?" intreba, hotarandu-se sa nu dea frau liber indoielilor. Amestecul de keigo si neutru politicos ii imbraca vorbele, acesea rostogolindu-se natural de pe limba si buze.

    ~As dori si eu un…~

    Nu apuca sa afle ce ca iata-l stranutand de mama focului. Zambi amuzat si impinse spre el cutia de servetele la timp pentru un al doilea stranut. Ii mirosea a raceala.

    ~E curent aici.~

    "Hmmm?" Daca micutul ( da, asta avea sa fie noua lui porecla, pentru ca parea micut si fragil. Nu, lui Kazuo nu ii parea rau ) din fata lui se astepta la scuze, nu avea sa le primeasca. Deschise alt panou si atinse comutatorul pebtru a opri aerul conditionat. Nu fu insa nevoie sa apese pe nicinun buton pentru ca acesta era deja stins. De unde curent? Geamurile? Ochii ii fugira de la unul la celalalt, toate cele doispreze ferestre mari erau bine inchise, la fel si usa pe care Mika doar ce o trasese dupa ea. Da, mai mult ca sigur o raceala! "Geamurile sunt inchise de cateva ore la fel si aerul. Dar va pot servi cu un ceai antiraceala preventiv si apoi imi dati comanda, bine?" sugera cu o urma de amuzant in glas.

    Nu astepta insa un raspuns ci se intoarse spre dulapul cu ceaiuri si cafele. u era expert in ele, avea un angaja pe tura de dimineata care se ocupa de asa ceva, dar stia de ce avea nevoie pentru asta. Lua cele trei plicuri cu ceaiuri vrac si puse apa la incalzit cat el amesteca plantele in infuzor.
Reply
Like

Joined: 09 Sep 2017, 08:48

13 Sep 2017, 18:18 #3

Meniul? Hm. NOx aruncă o privire piezișă la bucata de hârtie plastifiată cu lista de băuturi… pe care, de altfel, ar fi trebuit s-o studieze înainte să deschidă gura pentru o comandă. Realiză, însă, brusc, de ce nu avusese instinctul de a face acest lucru: își uitase ochelarii și, dacă nu fusese deranjat de cititul pe bancă, mulțumită iluminatului stradal, acum, în penumbra complimentată de neoane dure a barului, sigur nu avea nicio șansă să priceapă ce scria pe acolo. Se încruntă, mijind ochii, accentuându-și puțin doza de strabism convergent când încercă să lege literele între ele în mintea sa. După strănut, realiză că fata care se uitase la el urma să fie trimisă acasă. Nu ascultă intenționat, dar era inevitabil ca, stând la bar, să nu prindă frânturi din conversație. Procesarea sa era, firește, mai întârziată decât ar fi fost cea a lui Ego, pus în prezenta postură. NOx se simțea ușor împiedicat de limba japoneză: vorbirea îi ieșea de minune, cu mici excepții, însă, care nu i se întâmplau colegului de trup. Era normal să fie așa. Ego fusese învățat să vorbească japoneză de mic copil, era o chestiune de apropiere nativă și de asociere emoțională cu cuvintele - auzite din gura mamei, pronunțate, poate, la grădiniță… legăturile din sistemul limbic erau explicația pentru toate. Și, poate, accesul limitat al lui NOx la acest sistem era, de altfel, parte din motivele pentru care el era atât de rațional. Nu-i vorbă: când trebuia să ajungă la informațiile codificate în acest sector, putea să întindă mâna și să le ia.

Dar nu-și dorea să facă asta… de ce să vrea să se lase influențat de acea cutie a Pandorei care rezida acolo? De ce ar fi vrut să fie îngenuncheat, precum Ego, în fața influențelor trecutului? Nu era mai simplu să observe totul de departe și să tragă concluziile? Informația era, de altfel, potențial evocabilă dacă o gâdila un pic și o atrăgea spre neocortex. S-o privească, rece, afabil. Ca pe întreaga lume. Existau, însă, dezavantaje. Faptul că nu accesa istoricul lui Ego din acea perspectivă reprezenta o lipsă de experiență a lui față de senzații. Nu văzuse de atâtea ori ca Ego, nu auzise și, mai ales, nu simțise durere. Adăugându-se la toate acestea faptul că el nu era uman în sensul tradițional al aducerii pe lume prin naștere, ci fusese creat, rezulta o vulnerabilitate crescută a sa în mediu. Dar nu era ipocrit. Își recunoștea acest defect și se folosea de el. Pentru că, nu-i așa, cuiva care nu a văzut prea mult, auzit, simțit, i se pare totul suficient de fascinant pentru a observa, în finețea lor veridică, detaliile. Și a profita de ele, la maxim, lipsit de vizorul limitant al implicării emoționale. ”Din păcate, nu prea văd meniul… mi-am uitat ochelarii acasă.” zise, cu o notă autoironică în glas.

Să se bage, oare, să întrebe dacă fata era trimisă acasă din cauză că îl privise în acest fel? Ochii i se fixară pe cei doi, alternativ, ca o pisică. Nu. Era mai amuzant să nu spună nimic, dar să dea de gândit. De fapt, nu știa măcar de ce se întrebase dacă avea rost să intervină, când varianta răcelii și indiferenței îi venea ca o mânușă. ”Mulțumesc că ați verificat.” zise, fără să-i scape din ochi gestul de verificare al bărbatului. ”O, ar fi minunat un ceai.” făcu, emfaza din glasul său reușind să se păstreze delicată. Atunci, îi încolți în minte o idee - probabil era de vină și volumul acum mult scăzut la muzică, permițându-i mai multă libertate. Nu pornise la drum cu gândul să impresioneze, dar de cum deschise gura, știu că avea să obțină o reacție interesantă: ”Din câte știu eu… și nu știu prea multe legate de baruri, dar...” Faptul că se putea auzi acum contribui mult la încrederea din glasul său. Cea din interior și așa nu era știrbită. ”Orice bar care se respectă - implicit, orice barman - are o listă secretă de băuturi, care nu figurează pe meniu. Ce ar fi să îmi pregătiți … m, pregătești … ceva de acolo? Atâta vreme cât nu e prea dulce sau prea picant.” Zâmbi cu satisfacție.


Un drumusor curbiliniu, un spatiu si un punct. Oricat de mult calatorim, cu trupul sau cu mintea, in viata asta atat de stranie si de lesne de inteles in acelasi timp, noi, da, noi toti, in spatiul asta ne invartim.

Cum spui, taci.
Reply
Like

Joined: 04 Dec 2013, 12:26

20 Sep 2017, 14:52 #4

    ~Din păcate, nu prea văd meniul… mi-am uitat ochelarii acasă.~

    Urechea lui fina, deprinsa de-a lunful anilor sa sesizeze inflexiunile vocii umane, sa transmita informatia la creier care sa o analizeze in cateva secunde ca apoi sa ii serveasca reactia cea mai potrivita contextului si, de multe ori, vorbele pe care interlocutorul voia sa le auda, prinse unda de autoritate. Creierul insa nu isi facu restul insarcinarii, sau il facu, dar Kazuo nu se mai ghida de mult dupa primele impulsuri transmise de el. Actorul din el avea mai multe scenarii in fata, doar trebuia sa intinda mana, sa ridice unul, sa il rasfoiasca putin si apoi sa intre in pielea personajului. Din pacate, pentru tanarul din fata lui, functia de barman serviabil gata sa indeplineasca absolut fiecare dorinta a clientului nu se afla printre aceste scenarii. O spranceana frumos pensata se ridica intrebator in timp ce restul chipului trada un usor amuzament. Nu era vina lui ca uitase ochelarii, si nu era datoria lui sa ii citeasca meniul! Cel mult putea sa ii faca una doua recomandari, dar atat! "Rezolvam imediat si asta!" spuse aproape jovial, desi in acele momente atentia lui fusese in principal acaparata de angajata. Daca fata aia nu se ducea acasa sa se odihneasca parintii aveau sa ii sara lui in cap ca facuse ea prost la examen! De asta nu era el de acord sa angajeze studenti la medicina. Facultatea ii omora psihic.

    ~Mulțumesc că ați verificat.~

    Si iata-l ca redevenise amabil. Asa flacau! Pai, ce facem aici? Ne tragem de sireturi! Zambi multumit in sinea lui. Vedea multi, foarte multi oameni zilnic. Japonezi initial tacuti ca pastrau aceeasi atitudine, straini galagiosi, prea galagiosi ce uneori il faceau sa vrea sa dea dracu toate regulile de curtoazie si sa ii puna la locul lor. Din cand in cand insa, si asta extrem de rar de fapt, se ivea cate unul a carui atitudine nu o putea cataloga doar din doua vorbe. Era prea fluctuanta. Lui Kazuo ii placea sa studieze oamenii, sa le observe comportamentul, vorbirea, sa le ghiceasca personalitatea. Devenise aproape expert, nu ii trebuia mult, iar cand aparea cate unul care sa ii incurce putin socotelile beculetele i se aprindeau instant. Asa fusese cu Ryo, simtea ca in spatele mastii impasibile si fatadei de persoana anosta, plictisita, se ascundea mult mai mult. Oare, acesta sa fie cazul si aici?

    ~O, ar fi minunat un ceai.~

    "Mereu este binevenit un ceai." spuse zambind in timp ce mainile sale amestecau ierburile in infuzor. Cu coada ochiului privea masinaria ce fierbea apa. Lasa infuzorul pe un servetel curat si aduse o farfurioara si un ceainic mic alb cu cana detasabila ce avea marginile decorate cu crengute de sakura. Puse infuzorul in ceainic si turna apa fierbinte pana il umplu. Puse in fata baiatului farfurioara cu cana si ceainicul deasupra si langa un suport de pahar din lemn acoperit cu cateva servetele. "Lasa-l cateva minute sa se infuzeze. Ai grija ca frige momentan!" il avertiza aproape prieteneste, tonul si cuvintele sale scapand de rigurozitatea limbajului formal si imbratisandu-l pe cel neutru politicos.

    ~Din câte știu eu… și nu știu prea multe legate de baruri, dar... Orice bar care se respectă - implicit, orice barman - are o listă secretă de băuturi, care nu figurează pe meniu. Ce ar fi să îmi pregătiți … m, pregătești … ceva de acolo? Atâta vreme cât nu e prea dulce sau prea picant. ~

    Spranceana i se ridica iar curioasa, urmata in scurt timp si de cealalta. Il studie pret de cateva secunde. Da, nu parea genul de persoana care sa frecventeze barurile, nu unul ca Esagashi, dar aparentele mereu sunt inselatoare. Pe buze ii inflori un zambet misterios, iar in ochi ii aparu, pentru o fractiune de secunda, o usoara stralucire. Ii mirosea a provocare, iar miasma asta era nespus de placuta. "Hmmm, lista secreta... nici prea dulce, nci prea picant..." spuse pe un ton jos, aparent ganditor. Intinse mana si deschise un alt panou din tejghea, parand ca studia acolo acea lista. Apasa pe un buton si doar schimba muzica, din boxe auzindu-se curand ritmul chitarii lui Miyavi. Booon, nimerise bine! Excentrismul artistului il inspira. Isi fixa apoi privirea asupra tanarului, o privire hotarata, patrunzatoare, care, daca nu era atent, putea deveni infricosatoare.
    Dar era atent, obsesia pridentei nu cunostea margini. O indulci deci cu un zambet care abia ii atingea ochii. "Interesanta alegere!" il felicita, studiid lsta de bauturi adanc intiparita in mintea sa. Avea acolo cocktail-uri pe care doar el le gustase pana in acel moment, creatii proprii de careera mai mandru decat un parinte in prima sau ultima zi de scoala a copilului. "Cu alcool sau fara? Iar daca vrei alcool... cat de tare sa fie?" Desi poate multi nu ii impartaseau parerea, mixarea bauturilor era o arta, iar el se considera unul din cei mai buni la asta. Nu cel mai bun, caci se perfectiona mereu, dar era sus acolo pe piedestal.
Reply
Like

Joined: 09 Sep 2017, 08:48

26 Sep 2017, 13:00 #5

Să rezolve… ce, adică? NOx păru la fel de impresionat ca de o pală de vânt de replica ieftină. Ba, de fapt, mult mai puțin decât de o pală, pentru că un astfel de fenomen i-ar fi cauzat măcar o gâdilitură în gât sau vreun fir de păr clintit de pe cap. Ceea ce nu se întâmplă, rămânând perfect drept, cu spatele parcă trasat cu rigla în postura sa atât de corectă și, totuși, relaxată. Eleganța lui NOx abia își făcuse loc prin crăpăturile neglijenței lui Ego, așa-zisul posesor de drept al trupului, care nu știuse decât să-și bată joc de material în toți anii în care el nu existase în mintea lui. E drept, NOx era și el foarte sensibil, capabil să perceapă fiece eroare cu o finețe inimaginabilă pentru Ego, care lua totul de bun într-o formă cât mai brută, perfectă pentru barbaria sa mascată și împopoțonată în dramatisme. Nu-și arătă, însă, mica rădăcină născândă de dezgust, stând impasibil și cu același zâmbet de neutralitate binevoitoare pe față. De altfel, nu putea spune că era cu adevărat afectat. Nu-l afecta, de fapt, mai nimic în afară de condițiile externe, și nici acestea în sensul vreunei alterări emoționale, ci doar prin producere de disconfort obiectiv.

Strict, strict, strict obiectiv. În termeni de glumă autoironică, bolnăvicios de obiectiv! ”Cum?” făcu, pe un ton de o blândețe atât de prefăcută și de bine mascată în falsitate, tocmai pentru că își păstra nuanța de neutralitate și pentru că era o replică simplă, dincolo de interpretări prea profunde. Spre deosebire de fanfaronadele lui Ego, pe NOx chiar nu-l deranja ca oamenii să-l desconsidere, să-l vadă ca fiindu-le inferior. Dus la extrem, nu-l deranja nici să fie un prost în ochii lor. Nu pentru că o astfel de opinie îi oferea un acoperământ generos pentru a-și duce planurile, de obicei mârșave și lipsite de scrupule, la bun sfârșit. Ar fi fost o lașitate din partea lui să se bazeze pe așa ceva. Nu… ci pur și simplu pentru că nu-i păsa. Era atât de absolut acest fapt, conferindu-i maleabilitate în discuții și câte altele. Sigur, era prea sofisticat ca să-i vină chiar ușor să se prefacă a fi mai puțin înzestrat decât era cu adevărat. De obicei, asta se întâmpla când avea de ales între a-și da arama pe față mult prea repede, neîndeplinindu-și scopul, sau a-și fabrica decadența.

Cu grijă și tact, ca fiecare pas pe care-l făcea: deloc la întâmplare. Niciodată.
Probabil îi și funcționase tactica parțial intenționată pentru că, drept răspuns la politețurile sale și aparența sa vulnerabilă, se trezi avertizat de barman să nu atingă cana de ceai. Ca și cum pe el nu l-ar fi dus mintea la atâta lucru… firește, răspunsul său fu, în continuare, de o amabilitate delicată: ”Mulțumesc mult, ești gentil.” Același surâs slab, abia conturat, îi ridică buzele trandafirii din locul lor stabilit de moștenirea complet altei entități. Drept e că avertismentul era binevenit: NOx era mai sensibil la orice atingere, nu doar la frig. Cu această sensibilitate, sigur, soseau nenumăratele dezavantaje legate de adaptabilitatea sa redusă în mediu. Dar pe de altă parte, puncte bonus pentu atenția sa deosebită la detalii. Astfel, deși, firește, nu își făcu evidentă descoperirea, prinse imediat schimbarea de pe chipul barmanul, la fel și muzica nouă - considerabil mai puțin proastă pentru NOx, dar tot proastă. Îl făcuse curios.

Ochii lui se fixară asupra lui NOx și, spre deosebire de, probabil, ce ar fi făcut oricine altcineva în locul său, el nu feri privirea. Sub nicio formă. Ba mai mult decât atât, nici nu clipi, hipnotizant, până când bărbatul vorbi iar. Hotărârea din ochii lor era, clar, comparabilă. Hm, devenea chiar interesant. Poate măcar azi nu avea să se plictisească. Se mișcă puțin în scaun, gânditor. Era chiar recunoscător pentru întrebarea privind conținutul în alcool. Nu era prea mare fan al băuturilor de acest gen, tocmai pentru că era tot sensibil și la acestea, influența redutabilă a substanței făcându-și simțită prezența rapid la el. Și totuși… poate avea chef să se distreze puțin în seara asta. Doar cu gândul acesta pornise la drum, nu? ”Mmm, să zic… cât două-trei pahare de vin?” făcu, frecându-și ușor buzele una de alta. Normal că îi dăduse bărbatului marjă de alegere. Până la urmă, nu era vorba de talent, ci de, hm, generozitatea pe care putea să i-o arate variind conținutul de alcool spre mai mult...
Cu deosebită precauție, apropie degetul arătător de cana de ceai, retrăgându-și-l aproape imediat ce pielea sa fină se lipi de material. Fir-ar. Băgă repede degetul în gură ca gest reflex, apoi, însă, realiză că era deosebit de inoportun și nepoliticos să facă așa ceva în public. Se înroși brusc, mai curând decât era pregătit să se tempereze. ”S-scuze. Trebuia să-l mai las.”


Un drumusor curbiliniu, un spatiu si un punct. Oricat de mult calatorim, cu trupul sau cu mintea, in viata asta atat de stranie si de lesne de inteles in acelasi timp, noi, da, noi toti, in spatiul asta ne invartim.

Cum spui, taci.
Reply
Like